Evanghelia sarbatorii Intampinarii Domnului Iisus Hristos a fost explicata de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, ieri, 2 februarie, la sfarsitul Sfintei Liturghii in Biserica Sfantul Antonie cel Mare - Curtea Veche, informeaza cotidianul Ziarul Lumina.Parintele Patriarh Daniel a scos in evidenta cuvintele Dreptului Simeon adresate parintilor Mantuitorului Hristos. De aici aflam ca Fiul lui Dumnezeu nu vine in lume doar pentru poporul lui Israel, ci El este o «lumina descoperita neamurilor si slava poporului lui Israel». El este o lumina, o revelatie care cuprinde toata umanitatea. Dreptul Simeon largeste orizontul de lumina al profetiei lui, profetind, nu numai confirmand profetiile marilor prooroci ai Vechiului Testament, prin cuvintele adresate Fecioarei Maria si Dreptului Iosif. A profetit ca Pruncul Iisus va polariza poporul iudeu intre cei ce-L primesc si cei ce-L resping. Va fi spre caderea si ridicarea multora. Cine sunt cei care cad? Cei care nu cred. Şi cine se ridica? Cei care cred in Dumnezeu si se lasa ridicati de El. Maicii Domnului ii spune «iar prin sufletul tau va trece sabie», ceea ce inseamna ca a profetit durerile mamei care vede cu propriii sai ochi moartea Fiului Sau, rastignirea pe Cruce a Mantuitorului Iisus Hristos.Trei mari lumini se desprind din cuvintele Dreptului Simeon. In primul rand, ca Iisus Hristos este Lumina descoperita si neamurilor, nu numai slava pentru poporul ales. In al doilea rand, ca El va starni controverse, El va pune lumea care il asculta in starea de a se hotari daca este pentru sau contra, daca-si schimba viata si dobandeste Imparatia Cerurilor, sau pierde sansa mantuirii. Cand spune ca El va fi «spre ridicarea si caderea multora», nu mai exista neutralitate, nu mai este data posibilitatea indiferentei la intalnirea cu Hristos, ci pentru sau contra. Il primim in credinta si dobandim viata vesnica, sau ignoram lumina adusa de El si ramanem in intunericul lipsei de comuniune eterna. Iar in al treilea rand, suferinta Maicii Domnului arata taina Crucii lui Hristos ca taina a Crucii rasfranta asupra mamei care naste Pruncul si se identifica cu durerea Lui. Dreptul Simeon nu este doar un om evlavios, ci un om prin care se exprima Duhul Sfant, marturisind lucrarea dumnezeiasca, mantuitoare prin Mesia, Pruncul Iisus, a mai spus Preafericirea Sa.Aducerea lui Hristos la templu, la 40 de zile de la nastere, confirma simbolismul templului, caci templul a fost construit pentru a-L profetiza, a-L prevesti, a-L preinchipui pe El. Şi deci era in templu Cel ce era Templul lui Dumnezeu, Dumnezeu facut om. Taina Intampinarii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos la templu arata si taina legaturii dintre Biserica cea Veche, cum este numita in rugaciunile noastre, si Biserica Noua, Biserica lui Hristos. Templul era o pregatire pedagogica spre taina Bisericii. In toata viata noastra suntem chemati, ca si Dreptul Simeon, sa primim, sa intampinam pe Hristos in sufletul nostru, in casa noastra; aceasta intampinare se face mai ales cand ascultam cuvantul Evangheliei, cand ne impartasim cu Sfintele Taine, cand primim in casa preotul care binecuvinteaza locuinta. Toate acestea sunt intampinari ale lui Hristos de catre noi. Iar cand ne impartasim noi cu El, din Sfanta si Dumnezeiasca Euharistie, ne intampina Hristos in Imparatia Cerurilor, a mai spus Preafericitul Parinte Daniel.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 557
Id: 4387
Data: Feb 3, 2010
Imagine:
In conformitate cu propunerile Biroului de Catehizare Parohiala al Patriarhiei Romane privind omagierea Simbolului de Credinta, in perioada Postului Mare, la intalnirile catehetice cu tinerii si copiii prin programul Hristos impartasit copiilor se va prezenta si explica Crezul, informeaza .....
Data: Feb 3, 2010
In ziua slavitului praznic al Intampinarii Domnului, marti, 2 februarie, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, inconjurat de un sobor ales de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca in Catedrala Arhiepiscopala Sfantul Ierarh .....
Data: Feb 3, 2010
Maine, 4 februarie 2010, la Centrul eparhial pentru copii și tineret Sf. Ioan Valahul', din incinta sediului administrativ, vor avea loc lucrarile Adunarii Eparhiale a Episcopiei Giurgiului, informeaza episcopiagiurgiului.ro. Deschiderea lucrarilor va fi precedata de savarsirea Sfintei .....
Data: Feb 3, 2010
In ziua slavitului praznic al Intampinarii Domnului, marti, 2 februarie, Preasfintitul ParinteAmbrozie, Episcopul Giurgiului, inconjurat de un sobor ales de preoti si diaconi, de parinti consilieri de la Centrul Eparhial, a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca in biserica Sf. Ier. Nicolae' .....
Data: Feb 3, 2010
Joi 4 februarie 2009 cu prilejul implinirii a 85 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane la rangul de Patriarhie in Catedrala Episcopala Sfantul Nicolae din Tulcea se va savarsi o slujba de Te- Deum de multumire pentru acest mare act din viata Bisericii noastre. Dupa savarsirea .....
Data: Feb 3, 2010
Catedrala mitropolitana din Iasi si-a serbat ieri, 2 februarie 2010, de Intampinarea Domnului, hramul principal, informeaza cotidianul Ziarul Lumina . Slujba Sfintei Liturghii din vechiul lacas de cult a fost savarsita de cinci arhierei din Sfantul Sinod al Bisericii noastre.Sute de ieseni au .....
Data: Feb 3, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 2000 MAR 05 DUMINICA INFRICOSATEI
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 1999 IUN 20 DESPRE GRIJILE VIETII
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 1999 MAI 02 A SLABANOGULUI EXTRAS
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 2000 IAN 30 SFINTII TREI IERARHI
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 2000 APR 23 INTRAREA LUI IISUS IN IERUSALIM
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 2000 FEB 27 EXTRAS FIUL RISIPITOR
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).