Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit marți, 16 februarie 2021, cu Președintele României, Klaus Iohannis.
Întrevederea a avut loc în jurul orei 13:00 la Reședința Patriarhală. Nu s-au oferit detalii publice despre discuțiile purtate.
„A fost o vizită firească la început de an, o întâlnire oficială în spiritul dialogului dintre două instituții importante ale societății românești pe temele actuale ale acesteia”, a declarat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei nu a luat parte la întâlnire.
„Președintele însuși nu a făcut nicio declarație în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituțional, ci și pe cel interpersonal al acestei întâniri”, a declarat Vasile Bănescu.
Patriarhul și Președintele s-au mai întâlnit public în luna martie a anului trecut, atunci când Klaus Iohannis a primit Premiul European „Coudenhove-Kalergi”.
Parohia „Izvorul Tămăduirii” din satul Fundu Tutovei, județul Bacău, organizează, în cadrul proiectului „Biserica – familia .....
Data: Feb 16, 2021
Episcopul Sofronie al Oradiei a descris textul evanghelic al Duminicii a 17-a după Rusalii, 14 februarie 2021, drept un fragment care ne descoperă realitatea cruntă a .....
Data: Feb 16, 2021
Centrul Bisericesc München a publicat o retrospectivă în imagini a lucrărilor realizate anul trecut. Cea mai importantă realizare a fost .....
Data: Feb 17, 2021
De Crăciun, 25 decembrie 2020, s-a slujit pentru prima dată în primul lăcaș de cult al românilor din Scoția, la Dundee, unde este paroh Părintele Andrei Dosoftei.
Absolvent al Facultății de Teologie din Iași, părintele nu credea că va ajunge vreodată atât de departe .....
Data: Feb 17, 2021
Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” va intra în proces de restaurare în această vară.
Lucrările vor începe la întregul ansamblu monastic, a afirmat Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor.
Ierarhul a făcut publice aceste informaţii în cadrul .....
Data: Feb 17, 2021
Sectorul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor a anunțat marți programul interviurilor pentru cei care doresc .....
Data: Feb 17, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PS Siluan al Italiei - Sensurile ascezei
PS Siluan al Italiei - Realismul duhovnicesc p1
PS Siluan al Italiei - Sfanta Spovedanie si Sfanta Euharistie
PS Siluan al Italiei - Realismul duhovnicesc p4
PS Siluan al Italiei - Cele trei masuri ale fricii de Dumnezeu
PS Siluan al Italiei - Sfanta si joia mare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).