Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului și clerici din eparhie au mers duminică în Vama Nădlac II pentru a le distribui pachete cu gustări românilor întorși acasă de sărbători. A fost o urare de bun-venit și o formă de sprijin, deoarece triajul epidemiologic prelungește procedura de intrare în țară, iar cozile de mașini se întind pe mai mulți kilometri.
După Sfânta Liturghie, ierarhul și clericii arădeni le-au oferit celor care stăteau la coadă în vamă apă, ceai cald, gustări, precum și dulciuri pentru copii.
„Ne-am dorit să îi ajutăm să treacă mai ușor peste orele de așteptare, să ajungă acasă cu bine la familiile lor și să petreacă în liniște de sărbători. Să le dea Dumnezeu răbdare și multă sănătate!”, a declarat ierarhul pentru Glasul Cetății.
„În aceste momente ei aveau mai multă nevoie de noi, iar noi am venit să le spunem în felul nostru că suntem alături de ei.”
„La fel cum Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a făcut gesturi filantropice la punctele vamale de la Timiș, așa și noi, Arhiepiscopia Aradului, în comuniune și conlucrare, săvârșim aceste acțiuni de ajutorare a celor care au trebuință”, a mai spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
Anul 2021 este declarat de Patriarhia Română drept Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României.
Duminică, Poliția de Frontieră anunța că 120.000 de români intraseră în țară în ultimele 24 de ore.
Grupuri de colindători, credincioși prezenți la biserică sau alte aspecte ce țin de viața religioasă surprinse prin lentila aparatului foto în perioada 13 – 19 decembrie 2021.
Data: Dec 20, 2021
Grupul vocal folcloric „Flori de garofiță” din comuna prahoveană Măneciu a susţinut duminică un concert de colinde la biserica „Sf. M. Mc. Mercurie” din cartierul bucureştean Titan.
Data: Dec 20, 2021
În Genealogia Mântuitorului „nu sunt amintiţi toţi cei din istoria sfântă a Vechiului Legământ”, a subliniat duminică Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
„Cei care au fost amintiţi, pe de o parte sunt cei mai importanţi, dorind Evanghelistul să sublinieze că .....
Data: Dec 20, 2021
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat Sfânta Liturghie în ziua de cinstire a Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, duhovnicul Sf. Domnitor .....
Data: Dec 20, 2021
Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord a oficiat duminică, 19 decembrie, Sfânta Liturghie în Biserica „Simeon Stâlpnicul și Dionisie Exiguul” din Torshavn, Insulele Feroe.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească .....
Data: Dec 20, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina celui nevazut - Solomon Marcus - Matematica si rationalitatea creatiei
Lumina celui nevazut - Acad Gh Vladutescu - Religia, filozofia, stiinta - un dialog necesar - p1
Lumina celui nevazut - Lumina si descoperirile fizicii (05 01 2017)
Lumina celui nevazut - Particula lui Dumnezeu - part 1
Lumina celui nevazut - Medicina comportamentala, o radiografie a riscurilor vietii cotidiene
Lumina celui nevazut - Frontierele cunoasterii - Fizica gaurilor negre (19 01 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).