Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi duminică, 14 iulie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Berezeni 1, Protopopiatul Huşi. Primirea Preasfinţitului Corneliu va avea loc la ora 9:00 şi va fi urmată de sfinţirea lăcaşului de închinăciune, mai întâi la exterior, iar apoi la interior. Începând cu ora 10:00 se va oficia Sfânta Liturghie de către Episcopul Huşilor. Localitatea Berezeni este aşezată în imediata vecinătate a Râului Prut, la o distanţă de aproximativ 4 kilometri, fiind situată la opt kilometri spre nord de Fălciu şi la 38 de kilometri sud de municipiul Huşi. În prezent, la Berezeni locuiesc aproximativ 6500 de persoane. În luna octombrie a anului 2001 a fost sfinţit locul pentru noua biserică, care s-a ridicat pe locul celei vechi. Construirea noului sfânt lăcaş era necesară întrucât vechea biserică din pari şi vălătuci de la anul 1782 nu mai corespundea nevoilor enoriaşilor din parohie. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă de vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş. "Temelia a fost turnată în toamna anului 2001. Biserica a fost construită din cărămidă mică între anii 2002 - 2007. Este cea mai mare biserică din Episcopia Huşilor, având o lungime de 32 de metri, o lăţime maximă în zona absidelor de 18 metri, iar în zona navei de 9,7 metri. Înălţimea maximă în cupola turlei este de 23 de metri. Forma arhitecturală are ca model bisericile moldoveneşti din vremea lui Ştefan cel Mare şi exprimă o notă de eleganţă distinsă şi atrăgătoare, izvorâtă din îmbinarea judicioasă a elementelor decorative cu cele structurale, din folosirea ponderată dar cu mult bun gust a unor brâie din cărămidă aşezate în zig-zag. De asemenea, arcurile mici de pe faţadă repetă arcurile mari din pridvorul deschis. Biserica este cu plan trilobat având o singură turlă deasupra naosului, cu plan octogonal la exterior şi cilindric la interior", a spus pr. paroh Gheorghe Bârsan.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 599
Id: 32446
Data: Jul 12, 2013
Imagine:

Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 12, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre nadejde - chipul disperarii
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre atentie - despre neatentie - despre linistirea neamestecata cu grija lumeasca
Sfantul Nectarie de Eghina - Chipul barbatului adevarat
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre pizma
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre smerenie
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre simplitate si cumpatare - despre iubirea de sine - despre lamentare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).