]]>Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, aniversează astăzi, 13 noiembrie 2015, 49 de ani. Este recunoscut pentru bogata sa activitate publicistică, fiind autor a numeroase articole, studii, lucrări şi volume ce oglindesc mai ales viaţa religioasă şi culturală a lumii monahale. S-a născut la 13 noiembrie 1966 în satul Rădăşeni din apropierea Fălticeniului, din părinţii Miron şi Elena Aioanei. A urmat şcoala generală şi prima treaptă de liceu în oraşul Fălticeni, după care, în anul 1984, începe cursurile Seminarului Teologic Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamţ. În anul 1993 devine licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iași. Apoi, în perioada 1995-1996, la recomandarea şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a urmat un curs de elină modernă la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Atena. A urmat cursurile de doctorat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti obţinând titlul de doctor în anul 2014. În ultimul an de seminar s-a închinoviat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde a fost tuns în monahism la 1 februarie 1989 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, pe atunci arhimandrit, cu binecuvântarea fericitului întru pomenire Patriarh Teoctist, atunci locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. În luna martie 2002, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a primit rangul de arhimandrit, fiind hirotesit la 24 martie 2002, la Biserica Vovidenia din Iaşi, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tot în acelaşi an, a fost numit, prin decizie mitropolitană, membru al Comisiei liturgice a Arhiepiscopiei Iaşilor. În perioada 2003-2007 a îndeplinit funcţia de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. După ce a îndeplinit mai multe funcții administrative în Arhiepiscopia Iașilor, în anul 2008 a fost numit exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 2014. La începutul anului 2014 (01 februarie) a fost ales Reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului și Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon, slujire ce a exercitat-o până la alegerea sa ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preasfinţia Sa a fost ales a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 29 septembrie 2014, la Reşedinţa patriarhală, iar hirotonia întru episcop a avut loc la 30 octombrie 2014.
Download: Click for download attached file: Preasfintitul Parinte Timotei Prahoveanul aniverseaza 49 de ani
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1167
Id: 58101
Data: Nov 13, 2015
Imagine:
]]>Preotul Gheorghe Pescaru, slujitor al Parohiei Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Corneliu Sutaşul - Balta Albă din Bucureşti, a fost condus pe ultimul drum ieri, 12 noiembrie 2015, .....
Data: Nov 13, 2015
]]>La invitaţia conducerii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, părintele Emmanuel Albano, profesor de patristică la Institutul Ecumenic .....
Data: Nov 13, 2015
]]>Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului îşi sărbătoreşte vineri, 13 noiembrie 2015, în ziua sărbătorii Sfântului .....
Data: Nov 13, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a sfinţit miercuri, 11 noiembrie 2015 crucile care au fost aşezate pe cupola principală a bisericii parohiei Recaș II, din .....
Data: Nov 13, 2015
]]>Sfântul Mare Mucenic Mina a fost cinstit de creștinii ortodocși miercuri, 11 noiembrie 2015. În evlavia populară, el este cunoscut ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale. .....
Data: Nov 13, 2015
]]>La Biblioteca eparhială Ghenadie Episcopul din Buzău a avut loc, miercuri, 11 noiembrie 2015, vernisarea expoziţiei de fotografie intitulată Satul autentic .....
Data: Nov 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).