Dreptul Simeon si proorocita Ana L-au asteptat toata viata pe Mesia si nu L-au gasit decât la Templu, iar ca o încununare a râv­nei lor, Domnul i-a învrednicit nu numai sa-L vada, ci sa-L si poarte pe brate în casa lui Dumnezeu. Urmând exemplul lor, sa pasim cu credinta sincera si cu sme­renie în Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca, unde avem posibilitatea întâlnirii si primirii lui Hristos, mai ales în Sfintele Taine. Aici vom fi în masura nu numai sa-L purtam în brate, ci si în sufletul nostru si în viata noastra de zi cu zi, deve­nind astfel teofori si hristofori.Bucuria duhovniceasca pe care am trait-o cu o calda si adânca emotie cu prilejul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, „Soarele dreptatii” si „Rasaritul cel de sus”, o retraim acum în aceasta zi de praznic cu aceeasi intensitate si evlavie.Nimic nu poate fi mai evocator decât aducerea Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim pentru a fi predat Parintelui Sau care „atât de mult a iubit lumea, încât pe însusi Fiul Sau, Cel Unul Nascut, L-a dat, ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba via­ta vesnica” (Ioan III, 16).Potrivit Legii iudaice, orice femeie, la patruzeci de zile dupa nastere, trebuia sa se prezinte la Templu ca sa primeasca curatirea prin rugaciunea preotului. Pentru aceasta, ea trebuia sa aduca ca dar„un miel de un an ca ardere de tot si un pui de porumbel sau o turturea, ca jertfa pentru pacat, iar daca mamei pruncului nu-i va da mâna sa aduca un miel, sa aduca atunci doua turturele sau doi pui de porumbel” (Levitic XII, 6-8).De asemenea, tot cu acel prilej era rânduiala ca fiecare nou-nascut de parte barbateasca sa fie închinat Domnului în amintirea elibe­rarii evreilor din robia egipteana. Toate jertfele care se aduceau la Templu aveau menirea sa mentina în popor constiinta treaza a vi­novatiei lor înaintea lui Dumnezeu, ele nefiind capabile sa resta­bileasca pacea deplina între Creator si creatura. Voind „sa pli­neasca toate dupa Legea lui Moise” (Luca II, 22), Sfânta Fecioa­ra si batrânul Iosif, la patruzeci de zile dupa Nasterea dupa trup a Domnului, au luat pe Pruncul Iisus si s-au dus la Templul din Ie­rusalim pentru a-L închina Domnului, si apoi a-L rascumpara si a plini toate cele rânduite pentru curatirea Maicii Sale.Fiind oameni saraci, ei au adus pentru rascumparare si curatire doua turturele sau doi pui de porumbel. Din istorisirea Sfintei Evanghelii aflam ca la Templul din Ierusalim traia un om drept si temator de Dumnezeu, pe nume Simeon. Vârsta acestuia depasea cu mult masura vârstei unui muritor. O veche traditie ne spune ca Simeon era unul dintre cei saptezeci de barbati învatati care pe vremea lui Ptolemeu Filadelful a fost însarcinat sa traduca Sfânta Scriptura a Vechiului Testament din limba ebraica în limba grea­ca. Când a ajuns cu traducerea la proorocia lui Isaia, unde acesta vestea Nasterea lui Mesia dintr-o fecioara: „Iata, fecioara va lua în pântece si va naste fiu si se va chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieste: Cu noi este Dumnezeu" (Isaia VII, 14), Sime­on a avut o mare nedumerire si voia sa omita acest pasaj. Atunci, i s-a aratat un înger si i-a spus sa traduca textul integral, înstiintându-l ca nu va muri pâna ce nu va vedea cu ochii lui pe Pruncul si pe Fecioara care-L va naste.Au trecut anii, oamenii se nasteau, cresteau, îmbatrâneau, mu­reau, dar dreptul Simeon nu se trecea cu vârsta. Dumnezeu i-a în­tarit viata peste rânduiala firii ca sa se poata încredinta de reali­tatea proorociei lui Isaia. Şi într-adevar, „la plinirea vremii” acesta a vazut în bratele neprihanitei Fecioare pe Pruncul cel mult asteptat, pe însusi Fiul lui Dumnezeu. Atunci, i s-a deschis inima si cu puterea mintii a cunoscut toata taina mântuirii. A simtit si a vazut dinainte jertfa sângeroasa de Rascumparare a neamului omenesc, chemarea neamurilor pagâne la mântuire si suferinta grea a Maicii Sale. Inspirat de Duhul Sfânt si cuprins de un sim­tamânt tainic, acesta s-a apropiat de Maica Domnului si a luat în brate pruncul, exclamând: „Acum slobozeste pe robul Tau, Sta­pâne, dupa Cuvântul Tau, în pace, ca vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului tau, Israel” (Luca II, 29-32). În cuvinte simple si putine, dar de un sens adânc si de o frumusete negraita, asemenea marilor profeti din Vechiu­lui Testament, el vesteste misiunea Fiului lui Dumnezeu în lume. Acesta va fi lumina prin care neamurile vor putea cunoaste pe Dumnezeu, „fiind pus spre caderea si ridicarea multora din Is­rael, ca un semn ce va stârni împotriviri” (Luca II, 34).Într-adevar, în acesti doua mii de ani, multi L-au hulit, L-au dusmanit si L-au batjocorit pe Hristos, neîntelegând scopul si mi­siunea Lui de salvare, înnoire si transfigurare a lumii. Tot atunci, Dreptul Simeon i-a vestit Sfintei Fecioare Maria ca prin sufletul ei va trece sabie, anticipând astfel durerea pe care o va trai la ve­derea Fiului ei, batut, schingiuit si rastignit pe cruce.Alaturi de Dreptul Simeon l-a întâmpinat si o femeie vaduva proorocita Ana, fata lui Fanuel din neamul lui Aser, „în vârsta de 84 ani, care nu se departa de la Templu, slujind noaptea si ziua în post si rugaciune”. Venind si ea în acel moment si vazând pe Maica Domnului cu Pruncul în brate, a recunoscut în El pe Mân­tuitorul lumii, graind despre dânsul „celor ce asteptau mântuirea în Ierusalim”. Dupa ce au plinit toate acestea, losif si Maria s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.Privind acum cu ochii mintii si ai inimii la acest minunat eve­niment din istoria mântuirii, ne întrebam si noi astazi: Oare, putem sa-L întâmpinam si sa-L primim pe Mântuitorul Iisus Hristos asa cum L-au primit si întâmpinat Dreptul Simeon si proorocita Ana?Desigur, sunt nenumarate cai prin care noi putem iesi întru în­tâmpinarea Domnului si putem gasi si primi pe Hristos în inima noastra. Fiind Dumnezeu adevarat si Om adevarat, El este pretu­tindeni si întregul univers se face mesager al maretiei Lui: „Ceru­rile spun slava lui Dumnezeu si facerea mâinilor Lui o vesteste taria” (Psalmul XVIII, 1).De asemenea, fiecare avem sadit prin creatie în sufletul nostru constiinta morala, care ne mustra atunci când savârsim raul si ne produce alese bucurii când facem binele, dându-ne astfel marturie despre Dumnezeu. întâlnirea cu Hristos o putem face si atunci când cercetam si mângâiem pe un bolnav, ajutam pe un sarac, îndreptam pe un pacatos sau savârsim o fapta buna fata de semenii nostri, dupa cum însusi Hristos ne marturiseste: „Adevarat zic voua, întrucât ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie mi-ati facut” (Matei XXV, 40).Dreptul Simeon si proorocita Ana L-au asteptat toata viata pe Mesia si nu L-au gasit decât la Templu, iar ca o încununare a râv­nei lor, Domnul i-a învrednicit nu numai sa-L vada, ci sa-L si poarte pe brate în casa lui Dumnezeu.Urmând exemplul lor, sa pasim cu credinta sincera si cu sme­renie în Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca, unde avem posibilitatea întâlnirii si primirii lui Hristos, mai ales în Sfintele Taine. Aici vom fi în masura nu numai sa-L purtam în brate, ci si în sufletul nostru si în viata noastra de zi cu zi, deve­nind astfel teofori si hristofori.Nu ne ramâne astfel decât sa ne supunem si sa ne predam lui Dumnezeu, asa cum ne îndeamna si Sfântul Apostol Pavel: Înfatisati-va pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculati din morti si madu­larele voastre ca arme ale dreptatii lui Dumnezeu” (Romani VI, 3). Purtându-L pe Hristos în noi, El ne va deveni ocrotitor, mân­gâietor si sprijinitor în viata, oferindu-ne posibilitatea de a dobân­di viata cea vesnica. Amin!Sursa: Pr. Dorin Zarioiu, (Glasul Bisericii nr. 1-4, 2005)(Informatii preluate de pe www.doxologia.ro)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 769

Id: 37865

Data: Feb 1, 2014

Imagine: