Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica izgonirii lui Adam din rai

Postul - ofranda a iubirii de DumnezeuDuminica izgonirii lui Adam din rai (a lasatului sec de branza), Matei 6, 14-21 Ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc. Iar de nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala. Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.† DANIEL,Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneEvanghelia acestei Duminici, a Izgonirii lui Adam din rai sau a Lasatului sec de branza, este o lumina pentru sufletul nostru in toata perioada Postului Sfintelor Pasti in care se intra acum. Duminica aceasta are o importanta deosebita, deoarece dupa ea incepe o perioada de urcus duhovnicesc interior spre Inviere.Iertarea semenilor lumineaza sufletul nostru pentru a gandi dumnezeiesteEvanghelia acestei zile este adanca in intelesurile ei, desi cuvintele ei par simple si putine. Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca iertarea este inceputul bun pentru post. Ne iertam unii pe altii pentru ca si Dumnezeu sa ne ierte pacatele si greselile noastre. De aceea, primele zile ale postului sunt si zilele in care, in mod deosebit, cultivam aceasta virtute a iertarii, pentru a trai in pace si comuniune cu semenii nostri si a ne asemana cu Dumnezeu Cel Milostiv si Iertator. Evanghelia ne spune ca trebuie sa iertam greselile semenilor nostri, pentru ca Dumnezeu, Tatal din ceruri, sa ne ierte pacatele noastre. Prin aceasta, Evanghelia ne invata ca relatia noastra cu Dumnezeu depinde de relatia noastra cu semenii nostri, ca nu ne putem apropia de Dumnezeu nesocotind pe semenii nostri. Intrucat fiecare om este chipul lui Dumnezeu intors spre noi, exista o legatura sfanta intre Dumnezeu si fiecare om creat dupa chipul Sau. Aproapele nostru, cel vazut, este cea dintai intalnire a noastra cu iubirea si lucrarea lui Dumnezeu in lume, intrucat El lucreaza mai ales prin oameni. Fiecare om in parte este chemat la comuniune vesnica cu Dumnezeu Cel Vesnic si toti oamenii impreuna sunt chemati la comuniune eterna cu Preasfanta Treime. Modul si masura in care noi aratam iubire fata de semeni contribuie mult la construirea, cultivarea, adancirea si luminarea relatiei noastre cu Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului. Nu se poate intra in post, ca lupta duhovniceasca spre curatire de pacate si de luminare a sufletului, daca nu iertam, fiindca prin iertarea altora cultivam smerenia noastra. De aceea, la Vecernia din duminica aceasta se obisnuieste sa se exprime iertarea reciproca, prin cererea de iertare si impacare cu toti cei prezenti la rugaciune. Iertarea altora este, de fapt, o rastignire a propriului egoism, pentru a deschide sufletul spre o noua stare de comunicare si comuniune cu Dumnezeu si cu oamenii. Prin iertarea cuiva se recunoaste ca persoana respectiva este mult mai de pret decat o fapta a sa savarsita la un moment dat al vietii sale.Cat priveste postul, Evanghelia ne arata ca, atunci cand cineva posteste, postul trebuie sa se faca nu in stare de tristete, ci de bucurie: Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.Deci nu postim pentru a fi vazuti sau laudati de oameni, ci postim ca sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Astfel, postul este o daruire a noastra fata de Dumnezeu, o ofranda de sine adusa lui Dumnezeu ca recunostinta si ca dorinta de sfintire a vietii (cf. Romani 12, 1). Postul se realizeaza din evlavie si iubire pentru Dumnezeu. Postim pentru ca Il iubim pe Dumnezeu mai mult decat darurile Lui materiale pe care le consumam. Ne incredintam Lui, pentru ca la El este Izvorul vietii noastre. Viata noastra se mentine din darurile Sale create pentru om : aerul, apa, lumina, roadele pamantului si multe altele.Mantuitorul spune: Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie, adica El vede tainic aceasta daruire de sine a omului care posteste. Postul este, asadar, o stare spirituala de jertfa sau ofranda a celui ce posteste, dar este o stare de jertfa sau ofranda de sine dorita in mod liber si dupa puterea fiecaruia. Postul este semnul iubirii, ca unire in rugaciune a omului credincios cu Dumnezeu Cel netrecator si nelimitat, Cel ce Se afla mai presus de lucrurile trecatoare si limitate din lumea aceasta. Deci postul sustine rugaciunea omului credincios care face din relatia si legatura sa cu Dumnezeu centrul si sensul sau lumina vietii sale. Cine posteste si nu se roaga nu imprima o semnificatie teologica postirii sale, ci ramane doar la un nivel de exercitiu biologic si psihologic, motivat igienic, estetic sau economic.Smerenia si bucuria, semnele postului adevaratPostul este o virtute, adica o lucrare spirituala bineplacuta lui Dumnezeu, cand se face din iubire pentru El. Insa nu trebuie sa postim ca sa ne mandrim cu postul, sa fim laudati sau compatimiti si admirati in acelasi timp, intrucat adesea postul intristeaza fata omului postitor. Cei care, in timpul Mantuitorului Iisus Hristos, umblau cu fata trista si isi puneau cenusa pe cap ca sa atraga atentia oamenilor isi faceau din postire un merit al unei jertfe care trebuie sa fie laudata. De aceea, Mantuitorul ne spune in Evanghelia Sa ca cel ce posteste nu trebuie sa fie trist. Nu trebuie, deci, sa postim nici pentru a aduna admiratie si lauda, nici pentru a trezi mila sau compatimire. Trebuie sa postim cu smerenie si cu bucurie tainica, fara publicitate si slava desarta. Aceasta postire in stare de smerenie e cea dintai invatatura despre post. In acest sens, Mantuitorul spune, tu cand postesti unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti. A unge capul, in traditia ebraica, inseamna a arata bucuria, normalitatea vietii, a arata ca traiesti viata ca binecuvantare primita de la Dumnezeu. A spala fata insemna a avea o atitudine fireasca, de intalnire si comunicare cu oamenii, fata catre fata, fara a atrage atentia printr-o infatisare posomorata sau chip intunecat (smolit). In acest caz, smoala sugera smerenia, dar ascundea mandria. Ungerea capului si spalarea fetei pot fi si semne de multumire adusa lui Dumnezeu pentru darul vietii. Asadar, nu trebuie sa atragem atentia prin semne exterioare asupra postului, care este o lucrare interioara, intima, sufleteasca, de comuniune personala cu Dumnezeu, Care vede tainic si tacut sufletul si faptele omului credincios si jertfelnic, rugator si postitor. In Evanghelia acestei Duminici se arata, de fapt, motivatia postului. Postim pentru ca iubim pe Dumnezeu din ceruri, Daruitorul vietii vesnice, mai mult decat toate darurile materiale trecatoare, bucatele gustoase si bauturile rafinate. Astfel, postul adevarat produce o schimbare a felului nostru de a fi, trecerea de la lacomia de cele materiale la daruirea de sine spirituala, pentru a cultiva mai intens comuniunea cu Dumnezeu Cel nematerial, nelimitat si netrecator. Postul este ridicarea omului deasupra darurilor materiale, pamantesti, pentru a se uni in rugaciune cu Dumnezeu Cel Milostiv, Tatal nostru Cel ceresc. Postul este, asadar, dor de cer, de viata si bucurie vesnica. Intrucat postul este dezlipire de cele pamantesti si unire cu cele ceresti, Mantuitorul ne indeamna: Nu va adunati comori aici pe pamant unde moliile si rugina le strica, adica unde se constata zi cu zi cum fata lumii trece, se schimba, iar lucrurile isi pierd valoarea, si unde furii le sapa si le fura, adica unde nimic nu este sigur, nu este stabil, ci totul este imprevizibil. Vedem cum, prin invatatura Sa, Mantuitorul Iisus Hristos cheama la o mutatie, la o ridicare a omului din planul vietii pamantesti in planul vietii ceresti, duhovnicesti, zicand: Adunati-va comori in ceruri, deci comori netrecatoare, iar apoi adauga: Unde este comoara ta acolo este si inima ta. Intrucat Hristos Domnul vorbeste de comorile duhovnicesti netrecatoare si despre inima care le aduna in ea, trebuie sa cautam si sa adunam comorile duhovnicesti. Aceste comori spirituale nu se schimba, nu se devalorizeaza si nu se pierd niciodata, ci raman vesnice. Comorile acestea sunt darurile Duhului Sfant, roadele harului in sufletul omului. Aceste comori duhovnicesti trebuie adunate mai ales in perioada Postului Sfintelor Pasti. Daca o comoara este pamanteasca, materiala si limitata, iar inima noastra se leaga excesiv de aceasta, atunci inima ramane sclava a lucrurilor pamantesti. Daca o comoara este cereasca, spirituala, mereu crescand in relatia cu Dumnezeu Cel nemarginit si netrecator, inima noastra sau sufletul nostru se deschide spre Dumnezeu, spre iubirea Lui cereasca infinita si eterna. Astfel, sufletul omului nu se mai leaga in mod patimas si definitiv de lucrurile limitate si trecatoare, ci se umple si creste mereu in lumina, harul si iubirea vesnica a Preasfintei Treimi Cea netrecatoare si nelimitata.Postul, timpul nevointelor pentru a spori comorile din traista sufletuluiIntr-un limbaj poetic sau metaforic, Parintele Ilie Cleopa de la Manastirea Sihastria de Neamt, vorbind despre comorile din ceruri, zicea ca ele se aduna in traista sufletului nostru, fiindca omul este calator sau pelerin in aceasta lume, spre Patria cereasca. Dar ce adunam, de fapt, in sufletul nostru prin post, rugaciune, priveghere, nevointa, pocainta, milostenie si impartasirea cu Sfintele Taine? Adunam prezenta iubitoare a lui Dumnezeu Cel Vesnic in sufletul nostru. Adunam lumina iubirii Lui in inima noastra. Ca atare, omul duhovnicesc, rugator si postitor, luminat de harul lui Hristos, are privire duhovniceasca, foloseste cuvinte duhovnicesti, izvorate din ganduri duhovnicesti, savarseste fapte duhovnicesti, care se aseamana cu lucrarile lui Dumnezeu. Prin urmare, cata lumina a harului adunam in viata aceasta pamanteasca, atata lumina ducem cu noi dincolo, in lumina cea neinserata a Imparatiei Cerurilor, cand vom trece din lumea aceasta. Astfel, sufletul nostru se va inalta in intensitatea luminii prezentei lui Dumnezeu si a sfintilor Sai, pe treapta de lumina pe care o avem noi deja ca o arvuna in sufletul nostru. De aceea, Mantuitorul spune: Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru, adica este in inimile voastre (cf. Luca 17, 21). Cand in inimile noastre adunam lumina din lumina iubirii lui Dumnezeu, atunci Postul Sfintelor Pasti devine un urcus spre lumina Invierii, a invierii sufletului din moartea pacatului si a luminarii sufletului ca primire a prezentei luminii Preasfintei Treimi in inimile noastre. Ca atare, timpul postului este lupta cu intunericul pacatelor, pentru a cultiva lumina virtutilor, lupta pentru a ne dezlipi de cele trecatoare, pentru a ne uni cu Dumnezeu Cel netrecator. In timpul Postului Sfintelor Pasti, spune Sfantul Vasile cel Mare, slabim trupeste, dar ne intarim duhovniceste. Reducem hrana materiala, dar sporim hrana spirituala. In timpul Postului Sfintelor Pasti, Biserica intreaga practica postul randuit de Sfintii Parinti ai Bisericii, ei insisi fiind mari postitori si pastori de suflete. Iar aceasta postire a tuturor ortodocsilor crestini, cler si popor, este o cinstire a postului de 40 de zile pe care l-a implinit Mantuitorul in pustie, pentru a ne arata noua ca la curatirea de pacate si sfintirea vietii nu se poate ajunge fara post si rugaciune. Adam a fost izgonit din rai pentru ca n-a postitExista o legatura spirituala intre postul Mantuitorului de 40 de zile, pe de o parte, si izgonirea lui Adam din rai pentru ca nu a postit, pe de alta parte. Postul Sfintelor Pasti se refera deodata la greseala lui Adam celui dintai si la indreptarea ei de catre Hristos, Noul Adam. Nu intamplator, duminica aceasta ultima dinainte de inceperea postului se numeste si Duminica Izgonirii lui Adam din rai. Ne intrebam, de ce a fost izgonit Adam din rai? Raspunsul este simplu: pentru trei mari greseli. Pentru ca nu a ascultat de Dumnezeu, nu a postit (nu s-a infranat) si nu s-a pocait dupa ce a gresit, ci a dat vina pe femeie, iar femeia pe sarpe.Hristos - Noul Adam ne invata sa luptam cu ispiteleDin postul de 40 de zile al Mantuitorului Iisus Hristos invatam sa ne infranam si sa luptam duhovniceste. Domnul Iisus Hristos a respins, la prima ispita, lacomia fata de cele materiale, la a doua ispita a respins pofta de stapanire a lumii acesteia, iar la a treia ispita a refuzat ispita slavei desarte, venita din partea lui Satan, adica aceea de a Se arunca de pe templu, considerand ca ingerii Il vor sustine ca sa nu Se vatame. In concluzie, Mantuitorul Iisus Hristos respinge toate ispitele afirmarii egoiste a omului despartit de Dumnezeu prin neascultare de El. Ascultarea lui Hristos - Noul Adam vindeca neascultarea lui Adam cel vechiSfintii Parinti spun ca Mantuitorul a fost rastignit la ceasul al saselea din zi, adica la mijlocul zilei, cand si-a intins mainile pe cruce in semn de smerita ascultare, ca sa indrepte greseala lui Adam, care, la mijlocul zilei, in mijlocul gradinii raiului, prin neascultare, si-a intins mainile spre pomul oprit, cazand in pacatul neascultarii, al lacomiei si al nepocaintei (lipsei de responsabilitate). In concluzie, putem spune ca, in aceasta perioada a Postului Sfintelor Pasti, si noi suntem chemati sa indreptam comportamentul lui Adam cel vechi din noi, nu dand vina pe altii, nu acuzand sau judecand pe altii, ci plangand pacatele noastre, judecandu-ne pe noi insine in Taina Pocaintei sau a Spovedaniei, smerindu-ne pe noi insine si cerand iertare. Astfel vom primi iertarea de la Dumnezeu si eliberarea de un trecut apasator si intunecat, pentru deschiderea perspectivei unui prezent si a unui viitor luminat de Dumnezeu cu bucuria prezentei Sale in sufletele noastre.In timpul Postului Sfintelor Pasti trebuie sa cautam, cu dragoste si dor, mai ales eliberarea noastra de pacat, de atitudinea patimasa fata de lucruri si oameni, sfintindu-ne privirile, vazand pe oameni ca frati intru Hristos, privind lumea din jurul nostru ca dar al lui Dumnezeu care se cere daruit si altora, traind intreaga noastra viata ca pe o arvuna de fericire in comuniunea eterna a Preasfintei Treimi, spre slava lui Dumnezeu si a noastra mantuire. Amin. Articol publicat in ziarul 'Lumina de Duminica'

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 2476

Id: 4589

Data: Feb 14, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar