Sa unim fapta buna cu smereniaDuminica a XXXIII-a dupa Rusalii (a vamesului si a fariseului)Luca 18, 10-14Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus la templu ca sa se roage - unul era fariseu si altul vames. Fariseul, stand drept, se ruga in sine astfel: Dumnezeule, iti multumesc pentru ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti si desfranati, sau ca acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana si dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, stand mai departe, nu indraznea nici ochii sa-si ridice spre cer, ci isi batea pieptul sau si zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! Va spun voua ca acesta s-a pogorat mai indreptat la casa sa, decat acela; pentru ca oricine se inalta pe sine se va smeri; iar cel care se smereste pe sine se va inalta. † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane Duminica Vamesului si a Fariseului, denumita astfel dupa Evanghelia randuita a se citi la Sfanta Liturghie, deschide timpul Triodului, o perioada a anului bisericesc, ce cuprinde Postul Sfintelor Pasti si cele trei duminici pregatitoare (duminica Vamesului si a Fariseului, cea a Fiului Risipitor si cea a Infricosatoarei Judecati). Denumirea acestei perioade provine de la cartea de cult numita Triod si folosita cu preponderenta in acest interval, care contine unele canoane alcatuite din trei cantari (ode), si nu din noua (opt), asa cum sunt alcatuite canoanele obisnuite.Repere ale urcusului spre InvierePerioada Triodului este un timp de meditatie asupra vietii noastre duhovnicesti, de ascultare mai atenta a Sfintei Scripturi, o perioada de pocainta si de spovedanie, de impartasire mai deasa si de innoire sufleteasca, cu ajutorul harului lui Dumnezeu.Inaintea inceperii Postului Mare, Biserica a randuit trei duminici pregatitoare, ca sa invatam ca pentru innoirea vietii noastre sufletesti, pentru invierea sufletului din moartea pacatului si pentru intalnirea lui cu Hristos Cel rastignit si inviat, sunt esentiale trei lucrari mari, si anume: rugaciunea smerita, pocainta sincera si milostenia generoasa. Asadar, Biserica a randuit aceste duminici pregatitoare spre folosul nostru duhovnicesc, ca noi sa pornim la drum cunoscand care sunt scopul si traseul urcusului nostru duhovnicesc spre Inviere, dar si care sunt mijloacele prin care noi ne pregatim pentru a primi lumina Sfintelor Pasti.Sa invatam de la fariseu fapta cea buna, iar de la vames, rugaciunea smeritaEvanghelia acestei duminici este, inainte de toate, un indemn la rugaciune smerita. Prin pilda pe care ne-o spune, Mantuitorul Hristos ne invata ca nu orice rugaciune este primita de Dumnezeu, ci numai rugaciunea smerita, facuta intru umilinta. Ceea ce ne invata Mantuitorul in concluzia lecturii Evangheliei acestei duminici este esenta invataturii Sale despre rugaciunea smerita, si anume: Oricine se inalta pe sine se va smeri; iar cel care se smereste pe sine se va inalta. Cu alte cuvinte, rugaciunea care ne inalta este rugaciunea facuta intru smerenie, iar rugaciunea care ne impiedica sa ne apropiem de Dumnezeu si ne dauneaza din punctul de vedere spiritual este rugaciunea facuta cu mandrie.Rugaciunea fariseului, asa cum ne arata Evanghelia, era una facuta in sine, adica in sufletul sau si pentru sine, incat nimeni nu auzea rugaciunea fariseului, la fel cum nimeni nu stia ce se petrece in mintea si in inima vamesului. Prin urmare, Evanghelia ne invata ca Dumnezeu cunoaste gandurile si aude rugaciunile oamenilor (cf. Psalm 93, 9), chiar si atunci cand acestea se exprima fara cuvinte. De aceea, Mantuitorul, Dumnezeu-Omul, a spus ca fariseul se ruga in sine, zicand: Dumnezeule, iti multumesc pentru ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti si desfranati, sau ca acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana si dau zeciuiala din toate cate castig.Evanghelia ne mai spune ca fariseul statea drept, iar vamesul, stand mai departe, nu indraznea nici ochii sa-si ridice spre cer, ci isi batea pieptul sau si zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!. Atat pozitia semeata a fariseului, cat si cea smerita a vamesului dezvaluie starile lor sufletesti: mandrie si multumire de sine in cazul fariseului, pocainta si smerenie in cazul vamesului. Iata amanunte care la prima vedere par lipsite de importanta, dar, in realitate, cuprind sensuri sau intelesuri deosebite, incat nici un cuvant nu este de prisos in Sfanta Evanghelie. Din descrierea pozitiei si a atitudinii din rugaciune a vamesului si a fariseului, invatam, asadar, ca rugaciunea de pocainta nu este numai o lucrare sufleteasca, ci si una trupeasca, sau mai precis o lucrare duhovniceasca a sufletului si a trupului impreuna. Urmand pilda vamesului pacatos, dar smerit, din Evanghelie, in perioada postului, si noi, crestinii, facem multe metanii si inchinaciuni ca semn de smerenie si de pocainta, intrucat simtim cum pacatul ne trage spre cele pamantesti si spre moarte, insa mila sau harul lui Dumnezeu si iertarea Lui ne ridica spre cele ceresti si spre lumina vietii vesnice.Din Evanghelie se vede ca fariseul este un om drept, dar mandru, in timp ce vamesul este un om pacatos, dar smerit. Prima concluzie pe care o putem trage la auzirea acestei Evanghelii este aceea ca Dumnezeu prefera un pacatos smerit unui drept mandru. Totusi, cantarile Triodului, in care Evanghelia este talcuita duhovniceste, lasa sa se inteleaga ca aceasta preferinta a lui Dumnezeu pentru smerenie nu inseamna aprobarea pacatelor vamesului si nici nesocotirea faptelor bune ale fariseului. Ca atare, Triodul ne indeamna sa imitam virtutile sau faptele bune ale fariseului, dar mai ales sa avem smerenia vamesului. Asadar, Biserica ne indeamna, deodata, la fapte bune si la smerenie multa.Numai smerenia deschide usile iertarii pacatelorAnalizand cu atentie felul in care se rugau atat fariseul, cat si vamesul, vedem o mare diferenta intre cei doi. Desi, formal, fariseul Ii multumeste lui Dumnezeu, spunand in graba: Dumnezeule, iti multumesc…, nu o face pentru a recunoaste ca ceea ce a savarsit bine a facut cu ajutorul lui Dumnezeu, ci pentru a se lauda pe sine. Asadar, el transforma, foarte repede, multumirea adusa lui Dumnezeu intr-o multumire de sine, intr-o felicitare adresata siesi in prezenta lui Dumnezeu ca martor: Dumnezeule, iti multumesc pentru ca nu sunt ca ceilalti oameni…In rugaciunea sa, fariseul nu doar se gratifica sau se lustruieste pe sine printr-o prefacuta multumire adusa lui Dumnezeu, ci ii si judeca pe altii. Prin urmare, rugaciunea sa nu este o rugaciune adevarata, deoarece fariseul foloseste multumirea adusa lui Dumnezeu ca pretext atat pentru a se lauda si a se inalta pe sine, cat si pentru a denigra si a injosi pe aproapele sau, pe vames.Chiar daca, in sens strict, ceea ce spune fariseul in rugaciunea sa – ca posteste de doua ori pe saptamana, ca da zeciuiala din tot ce castiga – este perfect adevarat, faptul ca se lauda pe sine si judeca pe altii, in loc sa multumeasca lui Dumnezeu pentru harul si ajutorul primit in savarsirea faptelor bune, face ca rugaciunea lui sa nu fie inaltare, ci coborare, nu doar sub nivelul vietii duhovnicesti, ci si sub nivelul bunului simt si al bunatatii elementare umane.Spre deosebire de fariseu, vamesul, stand mai departe, nu indraznea nici ochii sa-si ridice spre cer, ci isi batea pieptul sau si zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!.Atat vamesul, cat si fariseul au trecut de usile templului din Ierusalim, in care au inceput sa se roage, insa numai smerenia vamesului care s-a pocait cu adevarat a deschis usile milostivirii ceresti. Adica numai smerenia deschide usile pocaintei si ale iertarii pacatelor.Cine se pocaieste prin rugaciune smerita isi poate indrepta viataIn societatea iudaica veche din timpul Mantuitorului Iisus Hristos, fariseii reprezentau o clasa de elita, in timp ce vamesii erau considerati oameni care trebuie dispretuiti, din doua motive. In primul rand, pentru ca se aflau in slujba ocupantului roman, iar in al doilea rand, pentru ca, obtinand dreptul de a colecta impozitele de la populatie, nu se puteau abtine de la a face abuz de functia lor. Ei colectau de la oameni mai mult decat le ingaduia legea, fiind tentati sa se imbogateasca pe cai necinstite, devenind rapitori, aratandu-se peste masura de lacomi si nemilosi fata de semenii lor.Totusi, intr-un context in care fariseii se bucurau in societate de o apreciere deosebita, iar vamesii de un dispret general, Mantuitorul rosteste aceasta pilda, tocmai pentru a arata ca daca pacatosul isi recunoaste si regreta pacatele savarsite are sansa indreptarii, insa fara smerenie nu poate dobandi mantuirea nici cel ce pretinde a fi un om drept.Sufletul smerit este inaltat de iubirea lui DumnezeuSmerenia il face pe om sincer si recunoscator, pentru ca prin smerenie omul vede nu doar binele savarsit pana la un moment dat, ci vede si pe Cel ce il ajuta sa faca binele, pe Dumnezeu, Care a spus fara Mine nu puteti face nimic (Ioan 15, 5), adica nimic bun.Nici o clipa nu trebuie sa uitam ca tot ceea ce savarsim bine cu gandul, cuvantul si cu fapta, savarsim prin harul si cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, in rugaciunea adevarata, credinciosul preamareste mai intai pe Dumnezeu pentru binefacerile Sale si Ii multumeste cu smerenie pentru ajutorul primit de la El in savarsirea faptelor bune si in cultivarea virtutilor.Numai rugaciunea savarsita intru smerenie ne ajuta sa fim cu adevarat realisti, pentru ca in rugaciunea smerita vedem nu numai ceea ce am realizat, ci si cat de mult mai este de facut. Oricate fapte bune am savarsit, trebuie sa recunoastem ca totdeauna este loc de mai mult si de mai bine.Rugaciunea smerita este mantuitoare si sfintitoare, deoarece ea ne umple de prezenta lui Dumnezeu. Sfantul Grigorie Palama spune ca rugaciunea adevarata este insasi prezenta lucratoare a lui Dumnezeu in omul care se roaga. Cand omul se smereste, adica se goleste de sinele egoist, atunci se umple de prezenta smerita, iubitoare si sfintitoare a lui Dumnezeu. Cand insa omul este plin de sine, in el nu mai este loc pentru prezenta iubitoare si smerita a lui Dumnezeu. De aceea, Evanghelia acestei duminici spune ca oricine se inalta pe sine se va smeri, adica va fi umilit, va cadea, va decadea si se va micsora spiritual. Uneori cel ce se inalta pe sine se va smeri, in intelesul ca uneori va fi smerit sau umilit de oamenii care il dispretuiesc si il pedepsesc tocmai din cauza arogantei sau a orgoliului sau.Cine se iubeste pe sine in mod patimas si exclusivist nu-L poate iubi cu adevarat nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele sau. Ca urmare, omul virtuos dar mandru devine foarte adesea judecator aspru al altora, incapabil sa respecte si sa pretuiasca sincer pe altcineva decat pe sine si cu atat mai putin sa se roage pentru altcineva. Insa prin rugaciunea smerita inaintea lui Dumnezeu omul se deschide, se leapada de sinele egoist, iar sufletul sau primeste harul lui Dumnezeu Cel milostiv. De aceea Evanghelia ne arata ca Cel care se smereste pe sine se va inalta, adica va fi inaltat, deoarece sufletul care Il are pe Dumnezeu ca centru al vietii sale se lumineaza si se ridica, sau creste in relatia cu Dumnezeu, fiind inaltat in iubirea lui Dumnezeu.Rugaciunea smerita este temelia vietii duhovnicestiEvanghelia acestei duminici este un indreptar de rugaciune, deoarece ne arata ca numai rugaciunea smerita este temelia vietii si cresterii noastre spirituale sau cale de inaintare spre Hristos Cel rastignit si inviat. Numai rugaciunea smerita vindeca sufletul de ranile pacatului si de mandrie, cultivand trezvia duhovniceasca, pentru a nu cadea in multumirea de sine ca lenevire duhovniceasca si slabire in iubire de Dumnezeu si fata de semeni.Rugaciunea smerita inaintea lui Dumnezeu Cel sfant si bun este un fel de oglinda care ne arata ca ceea ce am facut bine este foarte putin in raport cu binele pe care trebuia sa-l facem in viata noastra, pentru a ne asemana cu Dumnezeu in sfintenie si bunatate.Rugaciunea smerita lumineaza si largeste sufletul omului pentru a primi harul lui Dumnezeu in el si pentru a iubi pe aproapele sau. Omul smerit nu se roaga numai pentru sine, ci si pentru toti cei din jurul lui, pentru membrii familiei sale, pentru toti oamenii din comunitatea in care traieste si pentru toti oamenii suferinzi si necajiti din lumea intreaga, pentru tot sufletul crestinesc, necajit si intristat care are trebuinta de mila si ajutorul lui Dumnezeu, cum se spune intr-una din rugaciunile Bisericii noastre (Litia, ectenia a treia).Rugaciunea smerita este in primul rand temelia iubirii duhovnicesti adevarate. Nimeni nu poate iubi cu adevarat cand iubirea sa este mandra sau aroganta, dispretuitoare si judecatoare a altora, deoarece adevarata iubire este binevoitoare, nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste, dupa cum invata Sfantul Apostol Pavel ( I Corinteni 13, 4).Din rugaciunea smerita izvoraste iubirea milostiva pentru toti oameniiSfanta Evanghelie din prima duminica a Triodului ne arata ca rugaciunea smerita este treapta de baza a urcusului duhovnicesc spre Inviere. Duminica a doua (duminica Fiului risipitor) ne arata ca a doua treapta sau conditie a invierii sufletului din moartea pacatului este pocainta sincera, adica hotararea de a ne lepada de un trecut pacatos si apasator, pentru a incepe o viata traita dupa voia lui Dumnezeu. Apoi, duminica a treia a Triodului cea dinaintea inceputului Postului Mare (a Infricosatoarei Judecati), ne arata ca postul, ca perioada de rugaciune si pocainta, trebuie neaparat unit cu milostenia ca ajutorare a celor in nevoi.Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca aceasta duminica, prima a perioadei Triodului, sa fie un inceput temeinic pentru o rugaciune smerita, care nu exclude, ci cuprinde in ea si rugaciunea pentru semenii nostri, deoarece Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (I Timotei 2, 4).Asadar, mai ales in aceasta perioada trebuie sa ne rugam mai mult, nu numai pentru noi, ci si pentru sanatatea si mantuirea tuturor oamenilor, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire! Amin! (Lumina de Duminica, 24 ianuarie 2010)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 786

Id: 4217

Data: Jan 24, 2010

Imagine: