Premierea autorilor vol. 1 al lucrarii Monahismul Ortodox Romanesc. Istorie, contribuții și repertorizare

Cuvântul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu ocazia premierii autorilor volumului 1 al lucrarii enciclopedice Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare, Palatul Patriarhiei din București, vineri, 23 mai 2014:În ziua de 1 septembrie 2009, când Biserica Ortodoxa Româna îl praznuieste pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (460-545), din Scythia Minor, Parintele erei crestine, la Reședința Patriarhala din Bucuresti, o comisie formata din istorici bisericesti si istorici din cadrul Academiei Române a discutat propunerea pe care Patriarhia a facut-o privind posibilitatea elaborarii unei monografii consacrate Monahismului ortodox românesc. S-au stabilit atunci temele mari care urmau sa fie tratate, precum si numele celor care urmau sa le redacteze. S-a propus ca lucrarea sa apara în trei volume distincte si iata ca azi, cu ajutorul lui Dumnezeu, dupa patru ani de munca intensa a celor implicați, proiectul nostru a devenit realitate prin aparitia primului volum al acestei „trilogii” monografice a monahismului românesc. Volumul este intitulat: Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi pâna în prezent.În prima parte a volumului I este prezentata succint istoria monahismului rasaritean, iar partial si a celui apusean, pentru ca cititorul sa-si poata face o imagine veridica asupra modului în care s-a dezvoltat viata monahala în perioada patristica și, ulterior, în cadrul Bisericilor Ortodoxe nationale: greaca, georgiana, bulgara, sârba, ruso-ucraineana. În a doua parte a primului volum este prezentata istoria monahismului românesc din perioada daco-romana și pâna azi în toate „tarile” românesti de altadata, precum si o vedere de ansamblu a legilor bisericesti sau de stat care au reglementat viata monahala din spațiul românesc.Volumul al doilea, cu titlul Contributii ale monahismului ortodox românesc la nivel national si internațional, va include mai multe studii în care este pusa în lumina contributia monahismului românesc la promovarea culturii si artei românesti în toate formele lor de manifestare (caligrafierea de manuscrise, tiparirea de carte bisericeasca, a lucrarilor cu profil istoric, literar sau de alt gen scrise de monahi, dar și arhitectura, pictura, iconografie, broderie, muzica etc.); de asemenea, este prezentat aportul substanțial al manastirilor în opera de asistenta sociala a Bisericii, precum si rolul unora dintre manastiri în lupta de emancipare nationala si sociala româneasca. Partea a doua a celui de-al doilea volum, intitulata Monahismul ortodox românesc ca factor de unitate inter-ortodoxa, se constituie într-o prezentare generala a contributiei românesti, mai cu seama în perioada „turcocratiei”, adusa de domnitori, mari boieri, ierarhi si credinciosi la sustinerea monahismului din alte spații ortodoxe (Muntele Athos, Meteora, Ţara Sfânta, Muntele Sinai, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ucraina si Rusia), monahism care n-ar fi putut supravietui fara acest sprijin frațesc.Lucrarea de fața ne arata clar ca monahismul românesc a avut un rol major atât în promovarea culturii si artei românești, cât si în susținerea altor popoare ortodoxe, mai ales a celor aflate sub dominatia otomana.Volumul al treilea va fi un Dictionar al tuturor manastirilor românești existente pâna azi, precum și al celor care au disparut în timp.Publicarea primului volum, cu titlul Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi pâna în prezent, este rodul unei implicari exemplare a comisiei formate din istorici bisericești și istorici din cadrul Academiei Române, care a raspuns cu multa bucurie inițiativei noastre.Pe aceasta cale, mulțumim tuturor ierarhilor și profesorilor de teologie ai Patriarhiei Române, membrilor și cercetatorilor Academiei Române, celor doi coordonatori generali, Preacucernicului Parinte Preot Profesor Mircea Pacurariu și Domnului Profesor Nicolae Edroiu, membri corespondenți ai Academiei Române, tuturor membrilor Comisiei mixte, care au lucrat cu multa râvna la împlinirea acestui proiect editorial, nadajduind ca și la urmatoarele doua volume sa ne bucuram de aceeași contribuție importanta din partea autorilor.† DANIELPATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 504

Id: 40899

Data: May 24, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).