]]>La Centrul Educaţional Inovativ “Alege Şcoala!” – Izvoarele, din Parohia Izvoarele, judeţul Olt, a avut loc miercuri, 22 iulie 2015, premierea câştigătorilor concursului de creaţie organizat în cadrul proiectului “Alege şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest, informează episcopiaslatinei.ro. La acest concurs au participat 10 persoane, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 ani, care au abandonat de timpuriu şcoala şi care au fost înscrise în programul „A doua şansă”, la centrul educațional mai sus menţionat, program adresat persoanelor care își doresc reluarea studiilor școlare. La festivitatea de premiere au participat Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu – expert formator în cadrul proiectului “Alege şcoala”, Pr. Sandu Ionuţ – coordonator regional, Pr. Paroh Creţu Gheorghe – responsabilul Centrului Educaţional Inovativ “Alege Şcoala!” – Izvoarele, Prof. Creţu Maria – specialist în educaţie, beneficiarii proiectului şi părinţii acestora. Concursul s-a desfăşurat în trei etape: – etapa I (la nivel de centru), unde cei 10 beneficiari au fost premiaţi cu câte un trening şi o geantă; – etapa a II-a (la nivel zonal), unde au fost premiaţi următorii participanţi: Gună Livia (24 ani) – premiul II – o bicicletă și Ciobanu Claudia (19 ani) – menţiune – un set cu 4 cărţi; – etapa a III-a (la nivel de proiect – 53 de Centre Educaţionale din 10 eparhii – Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord- Vest), unde au fost premiaţi următorii participanţi: Gună Livia (24 ani) – premiul I – un laptop Lenovo; Militaru Laurenţiu Iulian (15 ani) – menţiune – un set cu 6 cărţi și Nica Angela (18 ani) – menţiune – un set cu 6 cărţi. Tinerii înscrişi în programul „A doua șansă” primesc lunar o subvenţie de 300 lei şi rechizitele necesare, dacă frecventează şi, la final, vor și absolvi cursurile. *** În Eparhia Slatinei și Romanaților au fost înfiinţate, încă din anul 2014, patru centre educaţionale inovative – Izvoarele, Teslui, Jieni și Caracal – care au fost dotate cu aparatură performantă, material didactic și rechizite etc.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 674
Id: 54381
Data: Aug 2, 2015
Imagine:
]]>La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, astăzi, 1 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în Catedrala Episcopală, în toate .....
Data: Aug 2, 2015
]]>De foarte puţine ori astăzi conceptul de şcoală şi învăţare ne duce cu gândul la latura ascetico‑mistică a Bisericii noastre. Născută în tinda .....
Data: Aug 2, 2015
]]>Sfântul Ioan Iacob, care a făcut din viaţa sa pământească o luptă bună, a dat dovadă de o tot mai multă conformare a vieţii omeneşti după chipul şi .....
Data: Aug 2, 2015
]]>Peste 50 de tineri din Iaşi vor porni sâmbătă într-un pelerinaj spre Mănăstirea Neamţ. Sub genericul „Pelerinajul sfinţilor nemţeni“, tinerii vor parcurge .....
Data: Aug 2, 2015
]]>La Duminica a 9-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, .....
Data: Aug 2, 2015
]]>Creștinii ortodocși se află în Postul Adormirii Maicii Domnului. Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în .....
Data: Aug 2, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).