Episcopia Severinului și Strehaiei i-a premiat luni, 18 iunie 2012, pe elevii care au obținut rezultate deosebite la concursurile școlare desfașurate in cadrul Catedrei de Religie. Astfel, incepand cu ora 19:00, dupa terminarea slujbei de seara la Catedrala Episcopala din Drobeta Turnu Severin, elevii si profesorii lor indrumatori au venit in lacasul Domnului spre a primi diplome de merit pentru munca depusa si rezultatele obtinute la concursurile de competente religioase.Reprezentanții Sectorului Invațamant și Tineret au oferit diplome și obiecte de cult celor peste 100 de copii, care au obținut premii la olimpiada și concursurile desfașurate in anul școlar 2011-2012, dupa cum ne informeaza Catalin Cernatescu.La acordarea premiilor a participat si d-ra Inspector pe Disciplina Religie, Prof. Dana Saftoiu, care prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judetean Mehedinti desfasoara o intensa activitate in colaborare cu Sectorul Invațamant și Tineret. Ca intotdeauna, la sfarsitul anului scolar, Catedra de Religie a Inspectoratului Şcolar Judetean Mehedinti, impreuna cu Episcopia Severinului si Strehaiei, incearca sa ii premieze pe cat este posibil, pe elevii care au participat la concursurile si activitatile scolare religioase si nu numai. Astfel, avem premiantii Olimpiadei de Religie, de la faza judeteana pana la cea nationala, mai mult de 100 de elevi, apoi copiii care au participat la concursul interdisciplinar de pictura si spiritualitate romaneasca, nu in ultimul rand, ii avem printre noi pe micutii de la clasele a III-a si a IV-a, participanti la concursul Ucenicii credintei , pe care il organizam de foarte multi ani. Ceilalti copii care au participat la alte concursuri, de exemplu, cel de oratorie, si-au primit diplomele la momentul potrivit. Acum ne bucuram ca ei si profesorii lor, vor avea parte de darurile si binecuvantarile Preasfintitului Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, dupa care vor intra intr-o vacanta binemeritata. a marturisit Prof. Dana Saftoiu, Inspector pe Disciplina Religie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 625
Id: 22740
Data: Jun 19, 2012
Imagine:
La Sebes a avut loc marti, 19 iunie 2012, conferinta preoteasca din sesiunea de primavara organizate in protopopiatele judetului Alba, din eparhia Alba Iuliei. Tema din acest an propusa de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane este 2012 - Anul omagial al Sfantului Maslu si al .....
Data: Jun 19, 2012
Cu binecuvantarea Preasfințitului Parinte Petroniu, Episcopul Salajului, Duminica 17 iunie 2012, sub atenta indrumare a PC parinte inspector pentru catehizare parohiala, Silviu Boha și a PC parinte Augustin Campean, coordonatorul Circumscripției catehetice Crasna, s-a incheiat proiectul Dor .....
Data: Jun 19, 2012
IPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a poposit in mijlocul credinciosilor din Parohia Ilteu, Protopopiatul Lipova, PS Lucian, Episcopul Caransebesului, a fost in Parohia Şosdea, Protopopiatul Resita, iar PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a tarnosit Biserica .....
Data: Jun 19, 2012
Cea de-a doua Duminica de dupa Rusalii a adunat sute de credinciosi la rugaciune in bisericile si manastirile din Mitropolia Olteniei. In Arhiepiscopia Craiovei, credinciosii gorjeni din localitatea Pesteana de Jos au imbracat haine de sarbatoare cu ocazia resfintirii bisericii parohiale cu .....
Data: Jun 19, 2012
Duminica inchinata tuturor sfintilor care au vietuit pe pamant romanesc a fost o zi de mare sarbatoare pentru mai multe parohii din Transilvania, unde ierarhii au poposit si au oficiat Sfanta Liturghie, au binecuvantat lucrarile din comunitatile religioase si au expus modelele oferite de .....
Data: Jun 19, 2012
Preotii din Protopopiatul Piatra Neamt au participat luni, 18 iunie 2012, la conferinta preoteasca semestriala de primavara prezidata de Inalt Preasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Conferinta, intitulata 'Suferinta si intelegerea ei prin credinta', a avut loc in Biserica .....
Data: Jun 19, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).