Premii pentru elevii mehedinteni care aleg scoala

]]>Joi, 23 iulie2015, mai mulţi tineri din Eparhia Severinului şi Strehaiei au fost premiaţi în cadrul unei noi etape a proiectului “Alege şcoala!”. Prin acest proiect implementatîn toată ţara de Patriarhia Română începând cu anul 2010, copiii sunt stimulaţi să nu abandoneze şcoala, iar cei care au făcut-o deja sunt ajutaţi să se reintegreze în sistemul de învăţământ. Este şi cazul unor tineri mehedinţeni care activează în cadrul unuia dintre cele 53 de centre coordonatoare din ţară, care au primit a doua şansă de a merge la şcoală graţie acestui proiect şi care au participat la un concurs pe teme de religie organizat de curând, iar premiile au fost destul de consistente. “Sunt copii înscrişi în programul în cadrul proiectului Patriarhiei Române, “ Alege şcoala! ” , noi având aici la Schela singura şcoală din Mehedinţi care beneficiază de acest program. Câştigătorul premiului I a primit un laptop cu toate dotările necesare, pentru premiul II s-a oferit o bicicletă iar câştigătorul premiului III a primit o tabletă, toate aceste daruri menite să-i stimuleze pe tineri să urmeze şcoala, chiar dacă la un moment dat au abandonat-o ” a precizat părintele Cosmin Necşoiu, coordonatorul Centrului de cateheză Schela Nouă. Tinerii au apreciat în mod deosebit darurile oferite de reprezentanţii Bisericii în cadrul proiectului, dar şi de programele de cateheză şi educative care se desfăşoară în cadrul centrului coordonator. Potrivit episcopiaseverinului.ro, premiile au fost oferite de către reprezentantul Patriarhiei Române, părintele Constantin Pătuleanu, în calitate de expert-formator al proiectului “Alege şcoala!” : “ Pentru copiii care au fost implicaţi în cadrul programului , am organizat trei concursuri, un concurs la nivelul tuturor celor 53 de centre în urma căruia toţi copiii au primit câte un echipament sportiv şi câte un rucsac, a urmat faza a doua a concursului în cadrul căreia am oferit astăzi şi aici la Schela, premiile I, II şi III, şi a treia etapă unde oferim şi aici menţiune cu daruri în cărţi. Ne bucurăm că au participat la aceste concursuri foarte mulţi copii din toată ţara, înscrişi la cele 53 de centre de cateheză şi foarte mulţi s-au prezentat foarte bine pregătiţi. Aici, la Schela, m-a impresionat în mod deosebit fetiţa care a câştigat premiul I, care provine dintr-o familie cu cinci copii şi care peste săptămână stă într-un cămin pentru copii, abia la sfârşitul săptămânii fiind preluată de familie. Şi ea a câştigat premiul I, ceea ce este un lucru mare, deci, se poate. Iată că ca aceşti copii care au abandonat şcoala au revenit, şi au promovat anul şcolar. Sperăm ca în continuare să fie ajutaţi să finalizaze opt clase, sau zece , sau cei care pot, să termine chiar liceul, acesta este scopul proiectului, să-i aducem la şcoală şi să-i determinăm să-şi continue studiile şi să le finalizeze. ” În afară de aceste premii elevii aflaţi la a doua şansă primesc lunar şi o subvenţie de 300 de lei timp de 9 luni, ca ajutor pentru familiile lor , aflate în stare de dificultate. Prin aceste acţiuni Patriarhia Română şi-a propus să ajute cât mai mulţi copii să-şi reia studiile şi să nu abandoneze cursurile. Totodată, pentru tinerii înscrişi în cadrul proiectului se organizeză pe toată durata vacanţei de vară, tabere în staţiunea Durău. Aici beneficiază de excursii, proiecţii de filme, activităţi recreative, ateliere de creație, pictură și literar-religios iar cele mai bune lucrări sunt premiate.

Download: Click for download attached file: Premii pentru elevii mehedinteni care aleg scoala

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 425

Id: 54166

Data: Jul 26, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).