Preoții tecuceni alaturi de persoanele sinistrate

Preotii din Protopopiatul Tecuci al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos au impartit ieri, 19 septembrie, alimente, cereale, produse igienico-sanitare si alte produse necesare persoanelor din localitatile Cudalbi si Costache Negri afectate de inundatiile de saptamana trecuta, dupa cum aflam din Ziarul Lumina. De la primele ore ale diminetii, mai multi preoti au plecat cu patru camioane incarcate cu produsele colectate din sase parohii ale protopopiatului amintit si au impartit din poarta in poarta produsele aduse. Preotii au reusit sa colecteze aproximativ patru tone de cereale, produse igienico-sanitare in valoare de cateva sute de lei, precum si ghiozdane cu rechizite si alte obiecte necesare scolii pentru aproape 100 de elevi. La fel de importanta este si participarea altor preoti din zona care, impreuna cu voluntarii, au ajutat la scoaterea namolului si a lucrurilor din casele avariate de apele involburate. Protoieria Tecuci a trecut mai multi ani prin probleme similare. Au fost inundatii si la noi si am avut distrugeri facute de ape si de aceea oamenii din protoierie au fost solidari, mobilizandu-se uman si material pentru a fi alaturi de aceste persoane afectate de inundatii. Acum am venit cu patru masini cu alimente, cereale, imbracaminte si alte obiecte de uz necesar. Sunt patru preoti care asigura asistenta religioasa, dar si opt preoti care ajuta impreuna cu voluntari la scoaterea malului si la igienizarea locuintelor, in special la casele persoanelor in varsta care nu se pot descurca singure. Impreuna cu ceilalti preoti din arhiepiscopie, aceste demersuri aflate sub indrumarea Inaltpreasfintitului Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, vor continua atata cat va fi nevoie, ne-a declarat parintele Gheorghe Joghiu, protopop de Tecuci. De asemenea, preotii au oferit ieri si o masa calda persoanelor din localitatea Costache Negri. Chiar daca si la noi sunt persoane care au fost afectate de inundatii, am decis sa venim in sprijinul semenilor nostri din localitatea Costache Negri. Am mai oferit conserve si alte produse alimentare reci, insa am considerat ca este mai potrivit sa le oferim o masa calda, pentru ca multi nici nu au unde sa isi pregateasca mancarea, ne-a declarat parintele Catalin Sarbu de la Parohia Grivita, Protopopiatul Covurlui. Preotii din Arhiepiscopia Dunarii de Jos, precum si din alte eparhii vor continua sa ajute sinistratii, participand in continuare, alaturi de voluntari, si la igienizarea caselor batranilor, pentru a le asigura conditii minime de locuit in perioada urmatoare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 506

Id: 33957

Data: Sep 20, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).