Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Nicu – George Manea, preot-militar la Statul Major al Forțelor Aeriene, oficiată miercuri, 17 noiembrie 2021, ora 12:00, la biserica Mănăstirii Diaconești din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Mitropolia Moldovei și Bucovinei:
Preotul Nicu – George Manea (1970-2021), slujitor harnic al Bisericii și militar devotat în Armata Română
Am primit cu întristare vestea trecerii din această viață, în seara zilei de sâmbătă, 13 noiembrie 2021, la vârsta de numai 51 de ani, a Părintelui Nicu – George Manea, preot – militar la Statul Major al Forțelor Aeriene.
Părintele Nicu – George Manea s-a născut în ziua de 21 martie 1970 la Mizil, în familia dreptcredincioșilor Ion și Violeta Manea. A avut un frate, colonel în Armata Română, și o soră, monahie la Mănăstirea Diaconești din județul Bacău.
După frecventarea școlii primare, gimnaziale și liceale, părintele Nicu – George Manea a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, între anii 1994-1998.
A fost căsătorit cu doamna Mihaela Manea, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu o fiică, Iustina.
În luna ianuarie a anului 2001 a fost hirotonit diacon și preot, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la acea vreme Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, primind misiunea de a sluji ca preot militar la Statul Major al Forțelor Aeriene.
În această calitate, s-a remarcat printr-o neobosită râvnă pastorală în lucrarea de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu în mediul militar, reușind, cu mult efort, să amenajeze o capelă în incinta Statului Major al Forțelor Aeriene, în anul 2003, iar apoi să ctitorească o frumoasă biserică militară, în curtea Muzeului Național al Aviației Române, lăcaș de cult pe care l-am sfințit la data de 22 iunie 2012.
Dar râvna pastorală și ctitoricească a Părintelui militar Nicu – George Manea nu s-a oprit aici, acesta îngrijindu-se și de zidirea bisericii militare din cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea, care a fost sfințită la 7 octombrie 2019.
De asemenea, Părintele Manea a contribuit și la construirea bisericii militare din incinta Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, donând cărămida pentru zidirea bisericii, dar și sprijinind finalizarea lucrărilor la biserica militară din incinta Poligonului de Tragere Sol-Aer Capu-Midia.
Părintele Nicu George Manea a slujit cu credință și devotament în cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene, căutând cu tact și înțelepciune să coordoneze activitatea preoților militari din subordine.
Viața Părintelui Nicu – George Manea a fost luminată de lucrarea sa neobosită în slujirea Bisericii și a Patriei.
El s-a remarcat printr-o bogată activitate sacerdotală și misionară, administrativă și gospodărească, fiind un model de dăruire de sine, atât pentru preoții militari, cât și pentru toți cei cu care a colaborat în numeroasele sale activități, desfășurate în cadrul Bisericii și Statului Major al Forțelor Aeriene.
În aceste momente de durere și întristare, adresăm familiei îndoliate, colaboratorilor militari și civili și tuturor celor care l-au cunoscut, un gând părintesc de mângâiere şi ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului său și să îl așeze în rândul drepților slujitori din Împărăția Cerurilor, în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru toți cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Basilica.ro
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 301
Id: 75385
Data: Nov 17, 2021
Imagine:
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a sfințit duminică pictura bisericii Mănăstirii „Adormirea Maicii .....
Data: Nov 17, 2021
La inițiativa Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Iași, în perioada 22 – 26 noiembrie are loc o nouă ediție a campaniei de donare de sânge „Uniți pentru Viață”. Opt asociații de tineret din Iași susțin campania, care beneficiază și de .....
Data: Nov 17, 2021
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a oficiat miercuri Taina Sfântului Maslu în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași pentru pacienții bolnavi de Covid-19.
La finalul slujbei, ierarhul a îmbrăcat un combinezon și a mers la .....
Data: Nov 17, 2021
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit sprijin pentru 31 de familii fără posibilități materiale din parohiile prahovene Băltița, Mănești și Zalhana.
Sprijinul material acordat vineri a constat în oferirea de pachete cu produse alimentare de strictă .....
Data: Nov 17, 2021
Copiii de la Biserica „Pogorârea Sf. Duh și Sf. Ștefan cel Mare” din Viena
Data: Nov 17, 2021
Cu ocazia celei mai recente donații oferite Spitalului de Pneumoftiziologie din Braşov-Ştejeriş, preotul misionar Bogdan George Brânzea, care este și asistent medical într-o secție Covid, a deplâns atmosfera din spitale pe care le numește „o vale a plângerii”.
Cu .....
Data: Nov 17, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).