În biserica ortodoxa a fost astazi, duminica a 33-a dupa Rusalii, numita și a Vameșului și a Fariseului. În aceasta zi Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei a fost prezent în mijlocul credincioșilor parohiei Dej I, potrivit Radio Renasterea.Înaltpreasfinția Sa a oficiat de la ora 10 Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ''Sfinții Arhangheli Mihail si Gavril''. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au facut parte protopopul de Dej, Pr. Teofil Herineanu și preotul paroh Gavril Chirila. Au participat la slujba arhiereasca și mulțime de credincioși din localitatea Dej și din satele vecine, dar și autoritați locale.În cadrul cuvântului de învațatura, parintele mitropolit le-a vorbit credincioșilor despre perioada Triodului ca o perioada prielnica pentru pocaința și smerenie, ca în cazul vameșului din pericopa evanghelica de astazi: „Perioada Triodului în care am intrat ni-L prezinta pe Mântuitorul Iisus Hristos ca mare preot, Cel ce vine sa se jertfeasca pentru noi și pentru a noastra mântuire. În aceasta perioada noi ne pregatim cât putem, ne primenim sufletul și încercam sa facem un pas mai aproape de Dumnezeu. În perioada Triodului, duminica de duminica, pericopele evanghelice pe care le ascultam ne îndeamna la mai multa pocaința, la mai multa smerenie, la îndreptarea vieții noastre a fiecaruia, pentru ca din pericopa evanghelica citita astazi, vameșul conștient de pacatoșenia lui a plecat acasa mult mai folosit decât fariseul care credea ca este perfect”.La finalul slujbei Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului a oferit distincția Crucea Transilvana, protopopului de Dej, Parintelui Teofil Herineanu și primarului municipiului Dej, Morar Costan pentru contribuția adusa în ridicarea noului sediu al protopopiatului Dej și a mai multor locașuri de cult din oraș. Au fost oferite cu acest prilej și diplome de aleasa cinstire celor care s-au implicat în edificarea unor locașuri de rugaciune și în sprijinirea activitaților bisericii.Biserica parohiei Dej I a fost construita între anii 1900-1902, iar la 25 septembrie 1927 a fost sfințita de regretatul Episcop Nicolae Ivan. Între anii 1990-1995 biserica a fost extinsa și au fost executate o serie de lucrari de reparații și renovare. La data de 24 septembrie 1995, dupa ce biserica a fost înfrumusețata cu pictura bisericeasca a fost resfințita de catre vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 740
Id: 38055
Data: Feb 9, 2014
Imagine:
Data: Feb 9, 2014
Data: Feb 9, 2014
Data: Feb 9, 2014
Data: Feb 9, 2014
Data: Feb 9, 2014
Data: Feb 9, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).