]]>În ziua de 30 iunie a.c., Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din judeţul Mureş, oficiind slujba de sfinţire a noilor clopote ale bisericii, care-l are ca patron ceresc pe Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, din parohia Bistra Mureşului, protopopiatul Reghin. De asemenea, la acest moment a participat un numeros sobor de preoți, iar răspunsurile la strană au fost date de către grupul vocal „Maria” din municipiul Sebeș, judeţul Alba, după cum ne-a transmis Arhid. Liviu Stanciu, Secretar Eparhial, Arhiepiscopia Alba Iulia. Cele două noi clopote au fost realizate de către firma „Blotor” din Baia Mare, prin donația familiei Mureșan Sorin din Bistra Mureșului, şi cântăresc 1000, respectiv 500 kg. După slujbă, Ierarhul a acordat Diplome de aleasă cinstire celor care s-au implicat în achiziţionarea noilor clopote, dar şi celor care contribuie în mod permanent la întreţinerea şi înfrumuseţarea măreţei biserici parohiale de aici, supranumită „catedrala Văii Mureşului”.
Download: Click for download attached file: Prezenta arhiereasca in parohia Bistra Muresului, judetul Mures
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 671
Id: 53343
Data: Jul 1, 2015
Imagine:
]]>Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Parohia buzoiană Colţăneni a fost sfinţită duminică, 28 iunie 2015, după cum ne-a transmis Dragoş Olteanu. Slujba de .....
Data: Jul 1, 2015
]]>La Focşani au fost inaugurate, luni, 29 iunie 2015, un nou punct de lucru al Centrului de pelerinaje „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, precum şi un .....
Data: Jul 1, 2015
]]>Așa cum fiecare locaş de cult este închinat unei sărbători sau poartă numele unuia sau mai multor sfinţi, dintru începuturile existenţei sale și biserica din Parohia Câlnic, Protopopiatul .....
Data: Jul 1, 2015
]]>La 1 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Leontie, ale cărui cinstite moaște au fost găsite în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, ridicată ca necropolă .....
Data: Jul 1, 2015
]]>Profesorul Ion Diaconescu, cadru didactic la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București, a trecut la cele veșnice, informează Ziarul Lumina. Trupul profesorului va fi .....
Data: Jul 1, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).