În Duminica a IV-a dupa Rusalii, zeci de credinciosi severineni au luat parte la Dumnezeiasca Liturghie oficiata de Preasfintitul Nicodim la biserica "Sf. Dumitru" din municipiu, dupa cum ne-a declarat Catalin Cernatescu.Episcopul Severinului si Strehaiei a marcat prin slujire arhiereasca un eveniment important din viata acestei parohii urbane, pensionarea parintelui slujitor Vasile Nuhaiu.Dupa o perioada de mai bine de 40 de ani de slujire neîntrerupta la Sfântul Altar, dintre care 35 la biserica "Sf. Dumitru", parintele Nuhaiu a primit în prima duminica din luna lui Cuptor darul unei despartiri emotionante de comunitatea careia i-a slujit devotat, cu timp si fara timp.La ceas de alean duhovnicesc, parintelui i-au stat alaturi sotia, cei doi copii, nepotii si fiii duhovnicesti, împartasindu-i emotia încheierii unui frumos capitol al existentei.O prezenta deosebita în rândul sfintitilor slujitori a fost parintele Craciun Pufan, de asemenea pensionat, cel care în urma cu 35 de ani, în calitate de protoiereu îl instala pe parintele Vasile Nuhaiu pastor si învatator al comunitatii de credinciosi din parohia severineana.Parintele Episcop i-a daruit vrednicului slujitor o gramata de cinstire, brâu rosu si bedernita, multumindu-i în numele clerului mehedintean pentru daruire si rodnica activitate.Cu binecuvântarea Parintelui Episcop, preotul pensionar va continua sa ia parte la Sfânta Liturghie din duminici si sarbatori la aceasta biserica, liturghisind alaturi de fratii întru Hristos.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 656
Id: 42206
Data: Jul 7, 2014
Imagine:

Data: Jul 7, 2014

Data: Jul 7, 2014

Data: Jul 7, 2014

Data: Jul 7, 2014

Data: Jul 7, 2014

Data: Jul 7, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte de invatatura
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte frumoase 1 2
Parintele Arsenie Papacioc - Postul in Biserica Ortodoxa
Parintele Arsenie Papacioc - Calea spre curatia inimii 1
Parintele Arsenie Papacioc - Practicarea rugaciunii inimii
Parintele Arsenie Papacioc - Cui da Dumnezeu harul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).