]]>Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a sfinţit miercuri, 11 noiembrie 2015 crucile care au fost aşezate pe cupola principală a bisericii parohiei Recaș II, din Protopopiatul Timișora II, informează site-ul oficial al Mitropoliei Banatului. Chiriarhul a fost întâmpinat de un grup de elevi îmbrăcați în port tradițional și numeroși credincioși, alături de părintele protopop Mircea Szilagyi, dimpreună cu parohul bisericii și preoții de la parohiile învecinate. După săvârșirea slujbei Aghiasmei Mici și citirea rugăciunilor după rânduială, cele două cruci au fost sfințite și mai apoi așezate pe biserică. Toți cei prezenți au avut posibilitatea de a se închina și săruta Sfânta Cruce, Părintele Mitropolit în cuvântul adresat, evidențiind importanța cinstirii Sfintei Cruci, precum și momentul unic al așezării ei pe cupola bisericii, semn al binecuvântării divine și al încununării eforturilor conjugate ale comunității locale de a sprijinii ridicarea lăcașului de cult. *** Parohia Recaș II numără 380 familii si are ca filie localitatea Stanciova, fiind înființată în anul 2007, la îndemnul vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului. La data de 29 septembrie 2009, Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și numeroși credincioși, dar și în prezența domnului Pasca Marinel – primarul orasului de atunci, a pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului” și “Sfinții Martiri Brâncoveni”.
Download: Click for download attached file: Prezenta arhieresca in Parohia Recas II, Timisoara
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 590
Id: 58081
Data: Nov 12, 2015
Imagine:
]]>Sfântul Mare Mucenic Mina a fost cinstit de creștinii ortodocși miercuri, 11 noiembrie 2015. În evlavia populară, el este cunoscut ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale. .....
Data: Nov 12, 2015
]]>La Biblioteca eparhială Ghenadie Episcopul din Buzău a avut loc, miercuri, 11 noiembrie 2015, vernisarea expoziţiei de fotografie intitulată Satul autentic .....
Data: Nov 12, 2015
]]>În cadrul Protoieriei Costești s-a desfășurat miercuri, 11 noiembrie 2015, o nouă etapă a Proiectului Campionii Bucuriei. Astfel, în cadrul acestei acţiuni parohiile din Cercul nr. 3 .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba au organizat, joi, 12 noiembrie 2015, conferinţa de închidere a proiectului Parteneriat pentru .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Comunitatea românilor ortodocşi din Coslada, Spania, şi-a sărbătorit ocrotitorul luni, 09 noiembrie 2015, pe Sfântul Ierarh Nectarie. Cu acest prilej, în mijlocul credincioşilor .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nod i-a vizitat în perioada 11-12 noiembrie 2015 pe preoții și credincioșii români din sud-estul Suediei, după cum .....
Data: Nov 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).