]]>La Montacalieri a fost deschisă, sâmbăta aceasta, pentru slujire, prima biserică ortodoxă românească din lemn ridicată din temelie pe pământul Italiei. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Parohia îi are ocrotitori pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. „Este vorba de o biserică de lemn în stil maramureşan a cărei piatră de temelie s-a pus în februarie anul acesta. Iată că prin mila lui Dumnezeu şi cu mijlocirea sfinţilor ocrotitori ai acestei parohii, Sfinţii 40 de Mucenici s-a reuşit ca astăzi să se treacă prin poarta maramureşană care este la intrarea sitului unde se află această biserică. S-a oficiat slujba Te Deumului şi stropirea cu apă sfinţită a noului lăcaş”, a declarat pentru TRINITAS TV PS Părinte Siluan. Demersurile pentru ridicarea bisericii au început în anul 2012. Comunitatea românească a fost sprijinită și de autoritățile locale. În Episcopia ortodoxă română a Italiei va mai fi inaugurată o biserică, din zid, pe data de 8 decembrie, în apropiere de Torino.
Download: Click for download attached file: Prima biserica romaneasca, din lemn, in Italia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 636
Id: 45715
Data: Nov 22, 2014
Imagine:
]]>Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei patriarhale din București se află zilele acestea în Germania unde susține mai multe concerte pentru comunitățile de .....
Data: Nov 22, 2014
]]>Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului a fost prilej de sărbătoare pentru credincioșii Parohiei "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Giurgiu, aici fiind adusă icoana Sfântului .....
Data: Nov 22, 2014
]]>Credincioșii Parohiei ”Sfântul Nectarie” și ”Sfântul Teodor Tiron” din constanța au participat sâmbăta aceasta în număr mare la slujba de la biserica lor. Sfânta Liturghie a fost .....
Data: Nov 22, 2014
]]>Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Copenhaga, fiind .....
Data: Nov 22, 2014
]]>Școala “Varlaam Mitropolitul” din Iași, instituție aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a organizat, sâmbăta aceasta, Ziua Porților .....
Data: Nov 22, 2014
]]>La Duminica a XXVI-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio .....
Data: Nov 22, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).