Centrul educaţional Andreeaâs Club, în parteneriat cu parohia Săcăluşeşti - Agapia, Protopopiatul Târgu Neamţ, a organizat, în luna iulie 2012, două serii de tabere la Centrul social-cultural pentru copii şi tineri „Vestitorii bucuriei“ din staţiunea Bălţăteşti. Festivitatea de încheiere a taberelor din luna iulie, derulate cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut loc duminica trecută, după săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica parohiei Săcăluşeşti - Agapia. Participanţii au primit medalii, diplome, rechizite, dulciuri şi cărţi moral-educative. „Ne bucurăm mult că astfel de activităţi se pot desfăşura într-un spaţiu bisericesc comunitar-parohial, având un impact formativ pozitiv asupra copiilor şi familiilor acestora. Am constatat că, pentru unii copii care provin din mediul urban, contactul cu Biserica, cu parohia şi cu preotul a fost o experienţă nouă şi inedită pe care au primit-o cu entuziasm şi dorinţa de a reveni. Din nefericire, aceste şanse nu le au toţi copiii căci părinţii lor sunt adeseori ocupaţi, lăsându-i sub influenţa tentaţiilor lumii în care trăim şi a subculturii de masă care propagă, uneori, valori negative şi distructive. Prin urmare, aceste programe dedicate copiilor şi tinerilor asigură premisele necesare pentru integrarea lor într-o comunitate sănătoasă şi responsabilă precum Biserica sau familia creştină. Biserica nu trebuie să fie percepută ca un spaţiu al bătrânilor şi al celor de vârstă medie, ci trebuie să găsim modalităţi specifice de a-i motiva şi atrage şi pe cei tineri, pe copii şi părinţii lor în activităţi care să-i intereseze şi să le orienteze viaţa spre valorile spirituale şi culturale creştine“, a explicat pr. George Măriuţa de la parohia Săcăluşeşti.
Cunoaşterea vieţii tradiţionale a satului
Copiii participanţi la tabăra de la Centrul social-cultural „Vestitorii bucuriei“ au beneficiat de cursuri intensive de limba engleză predate prin jocuri şi activităţi interactive de patru profesoare din Marea Britanie. Programul taberei a mai cuprins cursuri de înot, ateliere de creaţie, echitaţie, concursuri sportive, tir cu arcul, airsoft şi altele. „Foarte apreciate de copii au fost drumeţiile de orientare turistică şi supravieţuire prin pădure, precum şi vizitele la mănăstiri şi locurile unde au vieţuit unii sihaştri. Participanţii au aflat lucruri noi şi minunate despre vieţile şi trăirile spirituale ale sfinţilor de pe meleagurile nemţene. De asemenea, copiii au avut ocazia să participe la activităţi parohiale şi să cunoască viaţa tradiţională a satului. Pe parcursul taberei au avut loc scurte cateheze şi au fost rulate filme ortodoxe. Copiii au avut posibilitatea să se spovedească în Paraclisul «Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian», amenajat în incinta centrului“, a spus pr. George Măriuţa. Taberele vor continua şi în această lună la Centrul social-cultural pentru copii şi tineri „Vestitorii bucuriei“.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 645
Id: 23622
Data: Jul 31, 2012
Imagine:
Pelerinii din ţară şi străinătate sunt aşteptaţi luni, 6 august, la hramul Bisericii „Schimbarea la Faţă“ şi „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ de pe Muntele Ceahlău.
Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de .....
Data: Jul 31, 2012
La Catedrala mitropolitană din Iaşi se va oficia, începând de astăzi până pe 13 august, Paraclisul Maicii Domnului. Această slujbă va începe la ora 17:00 şi va fi precedată de Vecernie. În ajunul cinstirii Sfântului Ioan Iacob (4 .....
Data: Jul 31, 2012
Parohia 'Acoperamantul Maicii Domnului' din Suceava organizeaza si in acest an, in colaborare cu Asociatia 'MEREU TINERI', a III-a editie a Şcolii de Vara, in perioada 20-29 august 2012, dupa cum a precizat parintele Gheorghe Husarciuc. Traditia organizarii acestei activitati pentru tineri, .....
Data: Aug 1, 2012
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informeaza:Intrucat se constata o crestere a numarului de persoane induse in eroare si prejudiciate material in urma apelarii la servicii religioase oferite prin internet si mica publicitate de catre pretinsi slujitori ai Bisericii, Patriarhia .....
Data: Aug 1, 2012
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Centrul eparhial pentru copii si tineret Sf. Ioan Valahul din incinta sediului administrativ al Episcopiei Giurgiului s-a desfasurat miercuri, 1 august 2012, intalnirea locala de planificare pentru elaborarea .....
Data: Aug 1, 2012
Credinciosii Parohiei Chesint, Protopopiatul Lipova, au trait alaturi de preotul paroh Aurelian Popa momente de inaltare duhovniceasca, duminica, 29 iulie 2012, prilejuite de prezenta Corului de copii 'Arhanghelii' al Bisericii Ortodoxe din Şiria, coordonati de catre preoteasa Angela Botezatu .....
Data: Aug 1, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).