La biserica „Sfântul Nicolae” a Parohiei Vaideeni II a avut loc astazi, 23 ianuarie 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, prima întâlnire din acest an a preotilor din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 2, din Protopopiatul Horezu, dedicata „Anului omagial euharistic si anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni ” în Patriarhia Româna, informeaza arhiram.roÎntrunirea a debutat cu savârsirea Sfintei Liturghii de catre un sobor de preoti. Dupa slujba, lucrarile cercului au continuat cu dezbaterea temei „Sfânta Spovedanie”. În prezentarea temei preotul paroh Aron Lazaroiu a tinut sa sublinieze prezentarea biblico-patristica a Sfintei Spovedanii, Spovedania ca Taina a Bisericii si ca act de renastere spirituala, elementele constitutive ale Tainei Spovedaniei si Taina Spovedaniei sub aspect dogmatic, moral si liturgic. De asemenea au rostit alocutiuni preotii Ion Marin, Stelian Dascalete, Dumitru Diaconu si Constantin Manescu, pe marginea temei tratate si din experientele misionare.Urmatoarea întâlnire a preotilor din cadrul Cercului preotesc 2 Horezu, va avea loc pe 29 aprilie 2014, la Parohia Covresti din orasul Horezu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 695
Id: 37616
Data: Jan 24, 2014
Imagine:
Joi, 23 ianuarie 2014, la biserica „Sf. Mucenița Lucia” din Veneția a avut loc ședința preoților din protopopiatul Tri-Veneto I Nord-Est sub îndrumarea PC Parinte .....
Data: Jan 24, 2014
Împlinirea a 155 de ani de la istoricul moment al Unirii Principatelor Române a prilejuit organizarea si desfasurarea unor multiple manifestari pastoral-liturgice si .....
Data: Jan 24, 2014
În Arhiepiscopia Argesului si Muscelului a fost organizata astazi o festivitate în cinstea zilei de 24 ianuarie, dupa cum ne-a transmis Pr. Ciprian Necula. Momentul .....
Data: Jan 24, 2014
Miercuri, 22 ianuarie 2014, prin mila si ajutorul Lui Dumnezeu, parohia ortodoxa româna din Cesena si-a sarbatorit hramul parohiei, pe Sfântul Apostol Timotei, acesta fiind .....
Data: Jan 24, 2014
Data: Jan 24, 2014
Înaltpreasfintitul Parinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului si Salajului aniverseaza, astazi, 24 ianuarie 2014, 65 de ani. Cu acest prilej, Preafericitul Parinte .....
Data: Jan 24, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Manastirea Camarzani - Sfanta Liturghie a Invierii I
Theodoros Vassilikos - Paraclisul Maicii Domnului - greaca
Corul Bisericii Ortodoxe Buna-Vestire, Brasov - Cantari duhovnicesti
Corul Manastirii Vatoped - Slujba Invierii
Corul Bisericii Sfantul Nectarie Iasi - Cantarile Sfintei Liturghii
Concertul traditional de colinde Rasaritul Cel de Sus (2012) Trinitas TV
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
