Enoriaşii din parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 1, au avut bucuria de a participa, în urmă cu două zile, la slujba Sfintei Liturghii săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. La finalul slujbei, PS Calinic Botoşăneanul a citit mai multe rugăciuni de dezlegare şi a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 32-a după Rusalii. Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să trăiască după „măsura şi vrerea lui Dumnezeu“ şi să nu risipească timpul oricum. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a apreciat faptul că la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ s-au făcut „lucruri mari cu mijloace mici, în condiţii grele“, apoi a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Părintele paroh Gheorghe Manole a amintit de vizitele pastorale pe care PS Calinic Botoşăneanul le-a efectuat de-a lungul timpului la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi pentru a oferi sfaturile necesare. „Noi, asemenea lui Zaheu, avem o râvnă, dar avem nevoie de un îndrumător. Consider că astăzi (n.r. duminică), în parohia noastră, prin venirea Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, a venit Hristos şi S-a sălăşluit. Faptul că au durat câţiva ani buni până să dobândim terenul pe care se află astăzi biserica acestei parohii a fost lăsat de Dumnezeu pentru a ne putea întări şi pregăti să finalizăm această construcţie. PS Calinic Botoşăneanul a avut un rol important în dobândirea terenului acestui sfânt lăcaş. În numele enoriaşilor din parohie mulţumim Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că a slujit Sfânta Liturghie pentru prima dată la Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» - Galata din Iaşi“, a spus pr. paroh Gheorghe Manole.
Lucrări la biserică cu banul văduvei
Părintele protopop Toma Gradinaciuc a mulţumit Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor pentru că a poposit în Protopopiatul Iaşi 1 şi în parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi. „Bucuria este deplină astăzi (n.r. duminică) atât pentru noi, preoţii, cât şi pentru enoriaşii acestei parohii. Noi, slujitorii sfintelor altare, ne-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În acelaşi timp, cu toţii ne-am împărtăşit din cuvânt, auzind Sfânta Evanghelie şi exegeza deosebită a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pe care am pus-o la inimă cu toţii“, a afirmat pr. protopop Toma Gradinaciuc. Construcţia Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi a început în anul 2000 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. „În prezent sunt finalizate lucrările la faţada sfântului lăcaş, iar sfintele slujbe se oficiază din anul 2003 în demisolul bisericii. Anul trecut a fost unul binecuvântat de Dumnezeu, în pofida perioadei dificile prin care ţara noastră trece. Am reuşit finalizarea faţadei, o lucrare care a necesitat un efort din partea parohiei noastre de 150.000 de lei. Suma s-a strâns cu banul văduvei, de la copiii care au donat alocaţia lor şi de la enoriaşi. Am primit un ajutor mare de la Dumnezeu. Mulţi bătrâni din parohie s-au rugat ca Dumnezeu să ne ajute. Astfel am avut lucrători mai puţin costisitori, dar ne-am străduit să punem în aplicare cunoştinţele noastre. În acest an nădăjduim să terminăm lucrările de finisaj la interiorul bisericii“, a explicat pr. paroh Gheorghe Manole. În grija parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi se află 136 de copii de la Centrul de Plasament cu handicap psihic şi motoriu Galata, 26 de copii de la Centrul de Plasament „Gulliver“ şi 15 mame de la Centrul Maternal „Maternus“.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 700
Id: 19504
Data: Jan 23, 2012
Imagine:
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut loc, pe 20 decembrie 2011, susţinerea lucrărilor publice în vederea obţinerii gradului I în preoţie. La acest examen s-au înscris trei candidaţi din Arhiepiscopia .....
Data: Jan 23, 2012
La sediul Protopopiatului Bârlad, a avut loc ieri, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, prima conferinţă lunară din acest an. Pr. Ionuţ Dima de la parohia Ibăneşti a susţinut referatul cu titlul „Tainele de iniţiere“. .....
Data: Jan 23, 2012
În cadrul evenimentului, Universitatea Tehnică va acorda această înaltă distincţie şi Episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu.
Decizia acordării prestigiosului titlu academic celor doi .....
Data: Jan 24, 2012
La eveniment a luat parte şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de reprezentanţi ai oficialităţilor locale, personalităţi culturale şi numeroşi râmniceni.
După încheierea alocuţiunilor .....
Data: Jan 24, 2012
Cei 80 de participanţi (40 din Mehedinţi şi 40 din Caraş-Severin) au fost selectaţi din rândul cursanţilor care au absolvit în anul 2011 cursul de muzeograf. Cursul de operator introducere, prelucrare şi validare date (program de iniţiere) este .....
Data: Jan 24, 2012
Au fost prezenţi ierarhii tuturor eparhiilor aparţinătoare Mitropoliei care au luat în dezbatere punctele de pe ordinea de zi. Astfel, s-a analizat cerererea Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei privind ieşirea acestei eparhii de sub jurisdicţia .....
Data: Jan 24, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).