Primul album audio cu predici ale vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu a fost realizat si va fi disponibil incepand cu luna noiembrie, in rețeaua magazinelor bisericești ale Arhiepiscopiei Clujului, la Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca, precum și in marile lanțuri de librarii, precum Humanitas, Diverta, Librarium și Carturești, potrivit radiorenasterea.ro.Cele 4 CD-uri incluse in acest album contin 10 predici rostite la Duminicile Triodului, de venerabilul ierarh, recunoscut ca un teolog si orator de seama. Cuvintele regasite in acest prim album descopera teme precum Linistea de a fi nelinistit in fata lui Dumnezeu, Dorul de duca si ispita neantului, Adevaratul judecator al omului este omul insusi, Istoria nefericirii umanitatii, Biruinta frumusetii lui Dumnezeu, Bucuria de a-ti ferici aproapele, Crucea: semnul, simbolul si puterea lui Dumnezeu, Credinta si virtualul devenit real, Maretia Stapanului care-si slujeste supusii si adevarata democratie și Suferinta biruitoare a lui Iisus.Toate acestea sunt invitatii la redescoperirea sensului și a bucuriilor autentice ale vieții creștine, dupa cum informeaza Biroul de presa al Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului: Redand, intr-un limbaj de o prospețime remarcabila, temele Evangheliei, predicile Mitropolitului Bartolomeu releva pe de-o parte marea mostenire a venerabilului ierarh si om de cultura, care a lasat un altfel de limbaj bisericesc, improspatat si viu, prin marile reflectii si prin orizontul cultural vast, iar pe de alta, adancimea ideilor si a meditatiilor de mare patrundere și foarte actuale pentru lumea in care traim .Albumul este insoțit și de o broșura ce conține o meditație a Mitropolitului Bartolomeu, cu titlul Singuratatea și neliniștea mantuitoare , dar și biobibliografia ierarhului clujean ilustrata cu imagini din marile etape ale vieții sale, multe dintre ele inedite. Acest prim album se inscrie intr-un proiect mai amplu al Fundației Mitropolitul Bartolomeu de editare a unei colectii audio cu predicile ierarhului, proiect derulat in parteneriat cu Casa de discuri E-media din București.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 596
Id: 17611
Data: Nov 3, 2011
Imagine:
Preotii din Protopopiatul Buhusi s-au reunit in conferinta. Intrunirea, care a avut loc in Biserica Sf. Gheroghe , din Parohia Orbic, a fost prezidata de Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, informeaza TRINITAS TV. In cadrul .....
Data: Nov 3, 2011
Simpozionul International Familia crestina intre traditie si modernitate a debutat la Cluj. Manifestarea, la care participa profesori de teologie din tara si strainatate a fost deschisa, in Aula Magna a Universitatii Babes-Bolyai, de Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, .....
Data: Nov 3, 2011
Pe 3 noiembrie, in sala caminului cultural din comuna Zagujeni a avut loc spectacolul Caseta Colombinei susținuta de trupa de teatru Credo a Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebesului. Trupa de teatru Credo este formata exclusiv din voluntari, elevi din scolile caransebesene .....
Data: Nov 3, 2011
Lucrarile Congresului International de Teologie Familia crestina, o binecuvantare pentru Biserica si societate s-au incheiat. Vreme de trei zile, discutiile s-au centrat pe problemele actuale ale familiei, precum si asupra rolului Bisericii in rezolvarea acestora.Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu, .....
Data: Nov 3, 2011
Federatia Filantropia a primit o donatie de 18.000 de pachete cu rechizite scolare de la Organizatia Internationala de Caritate Crestina (IOCC ) din SUA, prin intermediul filialei IOCC Romania, dupa cum ne-a precizat parintele consilier patriarhal Dorel Motoc. Aceste pachete vor fi distribuite .....
Data: Nov 3, 2011
In data de 3 noiembrie 2011 a avut loc in Protopoiatul Faurei conferința semestriala a preotilor avand tema 'Aspecte practice privind Taina Botezului si a Sfintei Cununii', informeaza edj.ro.Slujitorii lui Dumnezeu din acest protopopiat l-au avut in mijlocul lor pe Inaltpreasfintitul Casian .....
Data: Nov 3, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).