Ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, sute de credincioşi au urcat Dealul Cetăţuia din Iaşi, unde, de mai bine de trei secole, străjuieşte mănăstirea ce-i are ca ocrotitori pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pentru a participa la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor, alături de stareţul Mănăstirii Cetăţuia, protos. Partenie Petric, au mai făcut parte arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Aurelius Avacum Bucălae, profesor la Universitatea „Saint Paul“ din Ottawa, Ontario - Canada, aflat în pelerinaj în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, diac. Nicolae Hulpoi, director Doxologia Media, dar şi stareţii mănăstirilor din judeţul Iaşi. Răspunsurile la strană au fost date de o parte din membrii Corului „Byzantion“ din Iaşi, dirijaţi de prep. univ. Adrian Sîrbu.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor după citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a vorbit despre viaţa Sfinţilor Apostoli prăznuiţi ieri, arătând că, deşi aceştia au avut şi momente de rătăcire, pocăinţa şi credinţa ulterioară i-a făcut să-şi dea viaţa pentru mărturisirea Adevăratului Dumnezeu-Iisus Hristos. „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, doi bărbaţi cu totul aparte în istoria umanităţii, au trecut prin două momente dificile, care le-au marcat viaţa. Sfântul Apostol Petru, în noaptea Răstignirii, s-a lepădat de trei ori de Cel pe care-L iubea şi pe care-L mărturisea, din cauza fricii şi a lipsei credinţei puternice. Pe de altă parte, Dumnezeiescul Apostol Pavel, învăţător evreu de lege fiind, în râvna lui pentru Unicul şi Adevăratul Dumnezeu, a crezut că istoria lui Iisus Hristos este o falsitate, persecutându-i pe cei care credeau în El. Însă, amândoi aceşti Sfinţi Apostoli, prin pocăinţă adâncă, au avut puterea să se întoarcă spre Dumnezeu şi să-L propovăduiască pe Mântuitorul Hristos până la marginile pământului. Mai mult decât atât, pentru credinţa lor, Sfântul Petru a fost răstignit, iar Sfântul Pavel a fost decapitat“.
În continuare, IPS Teofan a evidenţiat importanţa ascultării de glasul conştiinţei şi de vocea Bisericii, modalităţi prin care Însuşi Dumnezeu vorbeşte omului. „Nu există păcat, fie el desfrâu, avort, jurământ strâmb sau minciună, care să nu fie o trădare şi o lepădare de Hristos, făcând asemenea Sfântului Apostol Petru în noaptea Răstignirii. Şi de câte ori, prin neiubire şi sminteală, nu îi îndepărtăm pe semenii noştri de Hristos, asemeni prigonitorului Saul? Însă, dacă Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au primit glas de Sus pentru a fi chemaţi în ceata iubiţilor lui Hristos, noi astăzi primim glasul conştiinţei care ne cheamă la Hristos şi glasul Bisericii, prin care grăieşte Însuşi Domnul. Şi precum Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, prin glasul Domnului şi prin pocăinţă, s-au întors de la rătăcirea căii lor, prin glasul conştiinţei noastre, prin vocea de trâmbiţă a Bisericii şi prin vocea necazurilor prin care trecem, suntem şi noi chemaţi să ne întoarcem la Dumnezeu“, a spus în încheiere IPS Teofan.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, credincioşii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine şi au primit rugăciunea de dezlegare rostită de IPS Teofan. Stareţul Mănăstirii Cetăţuia, protos. Partenie Petric, a mulţumit Mitropolitului Moldovei, preoţilor şi credincioşilor, pentru prezenţă şi împreuna-rugăciune, după care a urmat o agapă, la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 575
Id: 22972
Data: Jun 29, 2012
Imagine:
Catedrala episcopală din Huşi a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare când şi-a cinstit ocrotitorii, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Credincioşii care au venit să se roage şi să participe la manifestările dedicate hramului sfântului lăcaş s-au .....
Data: Jun 29, 2012
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel se afla, incepand de astazi, 29 iunie 2012, intr-o vizita canonica in Episcopia Maramuresului si Satmarului, la invitatia Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Justinian. Preafericirea Sa a ajuns in aceasta dupa-amiaza la aeroportul international Baia .....
Data: Jun 30, 2012
Catedrala episcopală din Huşi a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare când şi-a cinstit ocrotitorii, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Credincioşii care au venit să se roage şi să participe la manifestările dedicate hramului sfântului lăcaş s-au .....
Data: Jun 30, 2012
Centrul de pelerinaje 'Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti' al Episcopiei Ortodoxe Romane a Europei de Nord a organizat, in perioada 18-25 iunie, un pelerinaj in Grecia, la Sfintii tamaduitori. Pelerinajul se inscrie in cadrul manifestarilor duhovnicesti ale anului 2012, consacrat de catre .....
Data: Jul 1, 2012
Comunitatea orasului Mioveni din cuprinsul Eparhiei Argesului si Muscelului va imbraca duminica, 1 iulie 2012, haine de sarbatoare. Noua catedrala construita in centrul urbei va fi tarnosita de catre Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Calinic, impreuna cu un sobor de ierarhi ai Bisericii .....
Data: Jul 1, 2012
Vizita Patriarhului Romaniei in Episcopia Maramureșului și Satmarului a inceput inca de vineri, 29 iunie 2012, seara. Preafericirea Sa a fost intampinat pe Aeroportul din Baia Mare de Inaltpreasfințitul Parinte Mitropolit Andrei, ierarhi ai Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Salajului și .....
Data: Jul 1, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).