Duminica a 18-a dupa Rusalii - Pescuirea minunata (Luca 5, 1-11)„În vremea aceea Iisus sedea lânga lacul Ghenizaret si a vazut doua corabii oprite lânga tarm, iar pescarii, coborând din ele, spalau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corabii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat si, sezând în corabie, învata din ea multimile. Iar când a încetat sa vorbeasca, i-a zis lui Simon: Îndeparteaz-o la adânc si lasati în jos mrejele voastre ca sa pescuiti. Şi, raspunzând, Simon a zis: Învatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic n-am prins, dar, dupa cuvântul Tau, voi arunca mrejele. Şi, facând ei aceasta, au prins multime mare de peste, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au facut semn celor care erau în cealalta corabie sa vina sa-i ajute. Şi au venit si au umplut amândoua corabiile, încât erau gata sa se scufunde. Iar Simon-Petru, vazând aceasta, a cazut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos! Caci spaima îi cuprinsese, pe el si pe toti cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor pesti. Tot asa si pe Iacob, si pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreuna cu Simon. Şi a zis Iisus catre Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, tragând corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El.“Textul Sfintei Evanghelii rânduit a fi citit astazi, la Sfânta Liturghie, are o frumusete literara si o adâncime teologica si duhovniceasca aparte. Aflam informatii istorice esentiale privitoare la chemarea la apostolat a Sfintilor Apostoli Simon-Petru, Iacov si Ioan, într-un context particular al pescuirii minunate în apele lacului Ghenizaret, prilej fericit pentru un nou început în viata acestora pe calea urmarii lui Hristos. Poate ca noi, niciodata, n-am fi auzit despre ei daca ar fi ramas la barcile lor de pescuit.Urcând în corabia pescarului Simon, Mântuitorul învata multimile. Din textul Sfintelor Evanghelii întelegem ca erau orele diminetii, pescarii din cele doua corabii spalându-si mrejele, dupa o noapte de truda zadarnica în largul apelor Ghenizaretului. Cunoscând aceasta situatie, Mântuitorul îl provoaca totusi pe Simon sa iasa din nou cu corabia în larg pentru a pescui, pregatind astfel convertirea acestuia. Cunoastem raspunsul pescarului cuprins, pe de o parte, de îndoiala, dorind parca sa-l convinga pe Iisus ca n-ar avea nici un sens o noua iesire în larg, în urma esecului experiat, deja, în timpul noptii (de câte ori nu se vor fi întors din larg fara peste…), pe de alta parte însa, urmând cuvântul Învatatorului sau, si-a îndepartat „corabia la adânc“. Luând parca aminte la cuvintele Mântuitorului pe care le-am auzit la Sfânta Evanghelie din duminica trecuta despre lepadarea de sine a omului, despre luarea crucii si despre urmarea lui Hristos, Simon se leapada de sine si nu mai face ceea ce voia sa faca, ci urmeaza cuvintele Învatatorului sau.Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 591
Id: 44272
Data: Sep 24, 2014
Imagine:
Data: Sep 24, 2014

Data: Sep 24, 2014

Data: Sep 24, 2014

Data: Sep 24, 2014

Data: Sep 24, 2014

Data: Sep 24, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Vasile Gavrila - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina
Pr Vasile Gavrila - Duminica Ortodoxiei
Pr Vasile Gavrila - Casatoria crestina - Cluj 2006
Pr Vasile Gavrila - Despre canoane - 22-nov-2003
Pr Vasile Gavrila - Despre familie 10-05-03
Pr Vasile Gavrila - Despre deznadejde - 2012-03-22
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).