Prin Samarineanul milostiv , Arhiepiscopia Tomisului a realizat acțiuni filantropice de 133.000 lei in 2020

La 7 ani de la înființarea Asociației „Samarineanul Milostiv”, Arhiepiscopia Tomisului trece în revistă activitățile filantropice pe care le-a derulat cu sprijinul ei. Numai în 2020, au fost investiți 133.000 de lei în ajutorarea persoanelor vulnerabile, familiilor afectate de sărăcie și tinerilor care nu-și pot continua studiile.

Asociația are 4 membri onorifici și 14 voluntari. Activitatea a debutat la începutul anului 2014, când s-a înființat Cantina socială „Sf. Petru și Pavel”.


În cifre: binele făcut de „Samarineanul milostiv” în anul 2020:

  • asigurarea hranei pentru persoanele aflate în nevoie – hrană caldă și alimente neperisabile – în valoare de cca. 87.000 lei
  • modernizarea cantinei sociale – s-au făcut investiții de 15.000 lei
  • extinderea grupului de voluntari cu 5 persoane
  • atragerea de fonduri – au fost colectate alimente, haine, jucării, bani – 31.000 lei

Anul trecut, 20 de tineri din mediul rural au beneficiat zilnic de trei mese pe zi și au fost sprijiniţi pentru finalizarea cursurilor liceale sau universitare şi pentru integrarea pe piaţa muncii. Alţi 25 de beneficiari, cazuri sociale, au primit cel puțin o masă caldă pe zi și alimente. De asemenea, alte 50 persoane vârstnice au primit hrană caldă, zilnic, la domiciliu.

Asociația are un birou de informare și consiliere, de care au beneficiat, în medie, 40 persoane pe lună.

Alt proiect a fost „Masa bucuriei”, realizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului şi Selgros, prin care au fost oferite cel puţin săptămânal pachete cu alimente pentru 20-25 de familii, cu 2-6 copii, aflate în situaţie de risc.

În contextul pandemiei Covid-19 voluntarii au pregătit și distribuit hrană caldă, alimente și produse de igienă celor aflați în nevoie, dar au oferit și consiliere socială și psihologică, prin telefon.

În iulie 2020, Asociația „Samarineanul milostiv” a susținut proiectul ,,100 de vise împlinite la mare”, aflat la a V-a ediție, realizat în parteneriat cu Asociația „AMA zâmbet de copil” din Iași. Astfel, 50 copii diagnosticați cu cancer sau leucemie, dar și copii cu rezultate deosebite la învățătură, proveniți din familii defavorizate, au primit cazare și alimente.

În noiembrie 2020, prin intermediul studenților voluntari a fost demarat proiectul social ,,Din dragoste de bunici”. Voluntarii au vizitat 140 de persoane vârstnice din localitățile Constanța, Poarta Albă, Lumina, Oltina, Dobromir, cărora le-au dăruit ceea ce au avut nevoie pentru a trece mai ușor peste această perioadă dificilă.

Pe 5 decembrie 2020, Moș Nicolae a ajuns la 30 de copii defavorizați din Constanța și le-a oferit pachete cu dulciuri, alimente de bază și haine.

Tot în decembrie 2020 s-a derulat proiectul „Picătura de rai” în care, cu ajutorul preotului Ioan Istrati și a doamnei Dorina Mocanu, 50 de copii defavorizați din localitatea Lumina au primit hrană caldă, haine și jucării.

O altă campanie a lunii decembrie a fost „Suflet bun”, prin care au fost împărțite alimente, haine și jucării unui număr de 12 familii din localitatea Oltina și au fost distribuite 40 pachete cu alimente copiilor din localitățile Valu lui Traian și Cumpăna.

În preajma Crăciunului, Asociația „Samarineanul milostiv”, în parteneriat cu Grădinița nr. 42 din Constanța, a ajutat cu alimente, produse de igienă, jucării și haine o familie din localitatea Mihail Kogălniceanu, formată din patru copii abandonați de părinți și crescuți de către bunică, cărora le-a ars casa.

Foto credit: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 22

Id: 72404

Data: Jan 9, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar