La slujba de seară oficiată de IPS Mitropolit Teofan au participat stareţi şi preoţi din zona Iaşului, precum şi numeroşi credincioşi, care au umplut biserica aşezării monahale.
La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un scurt cuvânt despre teologia Sfântului Ioan Evanghelistul, făcând referire şi la celălalt sfânt prăznuit ieri, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare: „Dumnezeu să ne dăruiască putere să înţelegem cel puţin o fărâmă din teologia Sfântului Ioan Evanghelistul, teologie învăţată prin plecarea capului pe umărul Domnului Iisus Hristos. Nu putem avea adevărata teologie, cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu şi cunoaşterea lui Dumnezeu, decât dacă înţelegem taina Întrupării Sale, taina răstignirii Sale şi taina Învierii Sale din morţi. Să ne dăruiască Dumnezeu putere să ne lăsăm pătrunşi de mărturisirea Sfântului Ioan Evanghelistul din cea de-a patra Evanghelie şi din epistolele sale, din care răzbate duhul legăturii omului cu Dumnezeu, duhul luminii, al iubirii şi al adevărului. Să ne dăruiască Dumnezeu putere să ne lăsăm pătrunşi şi de viaţa cea de taină a Sfântului Arsenie cel Mare, cel care a părăsit înălţimile şi slava acestei lumi înţelegând că nimic nu este mai presus decât legătura cu Hristos Domnul. Dumnezeu să ne ajute să ne îndeplinim fiecare sarcinile şi slujirile noastre, dar să avem şi puterea să ne detaşăm de la pământ cum a făcut-o Sfântul Arsenie, fiind în legătură cu Cerul, bineştiind că doar în Dumnezeu găsim bucuria noastră pe acest pământ. Să binecuvânteze Dumnezeu obştea acestei mănăstiri şi pe toţi cei care găsesc în acest loc odihnă sufletească spre slava lui Dumnezeu şi spre binele lor şi al celor din jur“.
Sărbătoarea hramului a continuat joi cu slujba Sfintei Liturghii şi pomenirea ctitorilor.
● Vlădiceni - o mănăstire greu încercată de vremuri
Atestarea documentară a Mănăstirii Vlădiceni datează din secolul al XV-lea, însă o primă biserică a fost construită între anii 1908-1910, care după numai 8 ani a fost distrusă. Mai multe detalii ne-a oferit părintele stareţ Arsenie Butnaru: „Biserica ridicată de către arhimandritul Teodosie Soroceanu nu a durat mult, din cauză că în anul 1918 a avut loc o groaznică explozie la un depozit din apropierea mănăstirii şi tradiţia spune că mănăstirea a fost efectiv ştearsă de pe faţa pământului, iar stareţul Teodosie împreună cu monahii de aici au murit. La 10 ani după Primul Război Mondial, în timpul arhipăstoririi mitropolitului Pimen Georgescu, un alt arhimandrit, Epifanie Demetrescu, alături de un grup de monahi veniţi de la Muntele Athos, a reclădit întreaga mănăstire distrusă. Arhimandritul Epifanie a dotat mănăstirea cu case pentru monahi şi pelerini şi a înfiripat din nou viaţa monahală în această binecuvântată zonă a Iaşului. Următoarea biserică a fost ridicată între anii 1924-1925; nici aceasta nu a dăinuit mult, fiindcă a fost grav avariată la cutremurul din 1940 şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost restaurată, însă în anul 1959, ca urmare a adoptării Decretului 410, Mănăstirea Vlădiceni a fost desfiinţată, devenind filie a parohiei Tomeşti“.
În anul 1992, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a iniţiat refacerea Mănăstirii Vlădiceni, iar în 1995 a fost sfinţit locul unde s-a ridicat actuala biserică. În apropierea mănăstirii se află atelierul de pictură „Sf. Ioan Evanghelistul“. Acesta a fost ridicat în anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Pe lângă icoanele care se realizează la comandă, tot aici se organizează şi cursuri de pictură pentru iubitorii de artă sacră.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 669
Id: 40479
Data: May 8, 2014
Imagine:
La Mănăstirea Coşula din judeţul Botoşani a fost oficiată miercuri, 7 mai 2014, slujba Aghesmei mici prilejuită de începutul lucrărilor de reabilitare în baza unui proiect cu finanţare europeană. La acest moment de rugăciune emoţionant .....
Data: May 8, 2014
După cum ne-a relatat pr. paroh Ghiţă Mocanu, slujba de sfinţire va fi urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii de către IPS Mitropolit Teofan. Demersurile pentru ridicarea lăcaşului de închinăciune au început în anul 1997, iar .....
Data: May 8, 2014
Cu prilejul Anului omagial euharistic şi al Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a derulat concursul naţional de proiecte duhovniceşti pentru educaţie misionar-filantropică „Sfânta .....
Data: May 8, 2014
Data: May 9, 2014
Data: May 9, 2014
Data: May 9, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).