Numeroși credincioși ieșeni, alături de oficialități județene și locale, au participat miercuri la slujba arhierească de seară de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, săvârșită întru cinstirea ocrotitorilor acestui sfânt lăcaș.
După slujbă, IPS Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a elogiat personalitatea, viaţa şi activitatea celor trei mari ierarhi ai Bisericii noastre, subliniind că aceștia au avut grijă tot timpul să nu piardă slava cea dumnezeiască: „Într-una din cântările înălțate în această seară, conștiința Bisericii strigă la Dumnezeul cel Viu: «Doamne, ajută-ne să nu pierdem slava ta cea dumnezeiască!». Acesta este gândul pe care Sfinții Trei Ierarhi l-au lăsat contemporanilor lor, dar și tuturor acelora care încearcă, peste timp și peste spațiu, să fie contemporani în duh Sfinții Vasile, Grigorie și Ioan. Cu o pătrundere reală în adâncime a gândului nostru în teologia și viața celor trei sfinți prăznuiți, vom descoperi că acești mari părinți ai Bisericii noastre n-au avut alt dor, n-au avut alt gând, nu au avut altă stăruință decât să se adâncească în slava cea dumnezeiască, fără de care simțeau că nu trăiesc cu adevărat pe acest pământ, cât și în eternitate”.
„Slava lui Dumnezeu a strălucit cu adevărat în Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, și, citind viața lor, putem mărturisi împreună cu proorocul, mulțumind Celui de Sus, că «minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi». Slava lui Dumnezeu, după cum ne spun Sfinții Părinți, se dobândește ușor de omul care se întoarce cu pocăință la Hristos. Tâlharului de pe cruce nu i-a trebuit decât o clipă pentru ca, văzându-și adevărata stare lăuntrică, să primească de la Mântuitorul cuvintele «Astăzi vei fi cu mine în Rai», a adăugat în cuvântul rostit și părintele arhimandrit Nichifor Horia, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 864
Id: 37799
Data: Jan 30, 2014
Imagine:
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a lansat în ajunul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi volumele „La déification de l'homme d''après la pensée du père Dumitru Staniloae“, „Cultul Cuvioasei .....
Data: Jan 30, 2014
Credincioşii parohiei Codăeşti, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui au participat ieri în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfinţitul Corneliu, împreună cu soborul preoţilor şi diaconilor. Răspunsurile la .....
Data: Jan 30, 2014
Data: Jan 30, 2014

Data: Jan 30, 2014

Data: Jan 30, 2014

Data: Jan 30, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).