Mii de credincioși din Piatra Neamț și din parohiile învecinate au participat ieri, 23 iunie, la tradiţionalul pelerinaj cu icoana Sfântului Ioan Botezătorul și cu racla în care se află capul Sfântului Simeon din Muntele Minunat. După ce, la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț s-a oficiat, de la ora 18.00, slujba Vecerniei unită cu Litia, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a condus procesiunea pe străzile din oraș.
Credincioșii au trecut pe la Teatrul Tineretului - rondul peste râul Cuiejdi - Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina“ - strada Petru Rareş - Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ - Consiliul Judeţean Neamţ și s-au întors, apoi, la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc“. „Cu participarea noastră în această seară am format un nor de mărturisitori, o prezență a celor care cred în Domnul nostru Iisus Hristos, o cinstesc pe Maica Domnului și-i cinstesc pe sfinții Cerului. Suntem mulți, suntem puțini, singur Dumnezeu știe ce ce află în inimile celor care ne-am întâlnit. Cu certitudine, însă, că felul dumneavoastră smerit de a vă mărturisi credința aduce după sine roada mărturisirii”, a punctat Înaltpreasfințitul Teofan.
Acesta a mai spus că, fără a avea pretenția sfințeniei, nădăjduiește că cei prezenți la eveniment au fost părtași la sfințenia Cerului. „Să nu uităm cele trei cuvinte pe care ni le grăiesc sfinții pe care îi cinstim astăzi. Recunoașterea păcatelor proprii este lucrul cel mai de seamă în viața unui creștin. În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că viața noastră fără Hristos Domnul este o viață fără sens. Să împlinim atât duhul pocăinței, cât și recunoașterea lui Hristos, ca centru al vieții noastre de rugăciune. Nădăjdim astfel ca, rugându-L pe Dumnezeu să coboare asupra noastră această triadă de daruri, vom avea și noi împlinită, măcar minimal, exigența creștină în această viață și vom dobândi și Împărăția Cerurilor”, a încheiat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Pelerinajul cu sfinte moaște a fost prilejuit de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul orașului Piatra Neamț.
Moaștele Sfântului Simeon din Muntele Minunat, un ascet al secolului al VI-lea, pomenit în fiecare an pe data de 24 mai, au fost donate de către Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare mănăstirii Neamț, aici aflându-se și în prezent.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 567
Id: 41862
Data: Jun 24, 2014
Imagine:
Pelerinajul s-a desfăşurat la iniţiativa părintelui Florin Marcu, misionar de caritate la Penitenciarul Botoşani, în cadrul activităţilor specifice din perioada postului în care ne aflăm. Acesta a făcut parte din proiectul ,,Sfinții .....
Data: Jun 24, 2014
Tema a cuprins o serie de referinţe istorice din viaţa Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, fiind prezentată activitatea domnitorului-martir în plan cultural, precum şi a vieţii religioase, care a cunoscut o înflorire .....
Data: Jun 24, 2014

Data: Jun 24, 2014

Data: Jun 24, 2014
Data: Jun 24, 2014

Data: Jun 24, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).