Procesiune cu moastele Sfintilor Mucenici Felix, Regula si Exuperantie, in Zürich (Elvetia)

]]>Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 11 septembrie 2015, pe Sfinţii Mucenici Felix, Regula şi Exuperantie. Aceştia au trăit în secolul al III-lea după Hristos şi sunt patronii oficiali ai oraşului Zürich din Elveţia. În timpul Reformei, fiind desfiinţat cultul Sfinţilor în 1524 în Zürich (patria lui Zwingli), se trece sub tăcere cinstirea Sfinţilor ocrotitori, însă din anul 2002 se reia cinstirea oficială a Sfinţilor Felix, Regula şi Exuperantie, ca patroni oficiali ai oraşului, cu acest prilej organizându-se şi o procesiune cu sfintele lor moaşte. Timp de 12 ani procesiunea a avut loc în data lor de prăznuire, dar de anul trecut s-a decis ca serbarea lor să aibă loc în duminica cea mai apropiată de această dată. Astfel, anul acesta procesiunea se va desfăşura duminică, 13 septembrie 2015, începând cu orele 17:30, între Biserica Fraumünster, ridicată pe locul decapitării Sfinţilor, şi Catedrala Grossmünster, unde se va oficia, începând cu orele 18:00, o slujbă la care vor participa clerici şi credincioşi din toate parohiile ortodoxe din Zürich. În cadrul procesiunii vor fi intonate troparele sfinţilor şi se va da citire Sinaxarului lor în trei stări, după cum ne-a mărturisit Pr. Paroh Romică-Nicolae Enoiu, de la Parohia Ortodoxă Română Sfântul Nicolae din Zürich. La Catedrala Grossmünster, va fi oficiată slujba Vecerniei, în cea mai mare parte în limba germană, de către slujitori ai Bisericilor Ortodoxe. Anul acesta, sunt aşteptaţi să participe la eveniment în jur de 400-500 de credincioşi. Fragmente din moaştele Sfinţilor sunt păstrate până astăzi în două Biserici din Elveţia: în Biserica Parohiei Romano-catolice Felix şi Regula din Zürich şi în Biserica Parohiei Romano-catolice din Andermatt (Cantonul Uri).

Download: Click for download attached file: Procesiune cu moastele Sfintilor Mucenici Felix, Regula si Exuperantie, in Zürich (Elvetia)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 316

Id: 55837

Data: Sep 12, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei