Manastirea Bisericani din judetul Neamt îmbraca astazi straie de sarbatoare. La finalul programului liturgic va avea loc o procesiune la pestera Sfântului Cuvios Chiriac, dupa cum informeaza „Ziarul Lumina”.Pelerinii din toata tara sunt asteptati astazi la hramul Manastirii Bisericani din judetul Neamt. Asezamântul monastic sarbatoreste atât Acoperamântul Maicii Domnului, cât si pe Sfintii Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani. Aseara a fost oficiata slujba Privegherii, iar în aceasta dimineata se vor sluji Agheasma mica, Taina Sfântului Maslu, Ceasurile, Acatistul Acoperamântului Maicii Domnului si Sfânta Liturghie. „Bisericuta închinata Sfântului Acoperamânt al Maicii Domnului, care include trunchiul stejarului în care s-a aratat în chip minunat Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, îsi sarbatoreste hramul. În aceeasi zi, avem si praznuirea Sfintilor Cuviosi Iosif si Chiriac, care sunt ocrotitorii bisericii noi a manastirii noastre“, a spus arhim. Serafim Mihali, staretul Manastirii Bisericani. Delegatul Înaltpreasfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, la hramul asezarii monahale de la Bisericani este arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al manastirilor din Arhiepiscopia Iasilor, care va sluji Sfânta Liturghie alaturi de un sobor de preoti. La finalul Sfintei Liturghii va avea loc procesiunea la pestera Sfântului Cuvios Chiriac, aflata în apropierea asezarii monahale, unde se va oficia Acatistul Sfintilor Cuviosi Iosif si Chiriac. „Din anul 2008, la sarbatoarea Acoperamântului Maicii Domnului, organizam o procesiune cu icoana Sfintilor Cuviosi Iosif si Chiriac la pestera aflata în apropierea bisericii voievodale. Credinciosii vor avea astfel posibilitatea de a se închina în pestera unde s-au nevoit acesti mari sfinti ai Bisericii noastre. Rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne ajute si sa-i binecuvânteze pe toti credinciosii care vor veni la sarbatoarea manastirii noastre“, a adaugat arhim. Serafim Mihali.
Minunea aratarii Maicii Domnului la Bisericani
În a doua jumatate a secolului al XV-lea, pe platoul de la Bisericani, Cuviosul ieroschimonah Iosif, cu metania din Manastirea Bistrita, venit împreuna cu ucenicii sai, calugari sihastri (pustnici) de la un schit de pe Valea Iordanului, a ridicat o biserica din lemn. În anul 1476, dupa batalia de la Razboieni, biserica din lemn a fost jefuita si incendiata de turci, iar în anul 1498, incendiata de tatari. Vazându-si linistea tulburata de desele navaliri ale hoardelor pagâne si ramasi fara biserica, monahii sihastri în frunte cu staretul, Cuviosul Iosif, au hotarât sa plece la Sfântul Munte Athos („Gradina Maicii Domnului“). Dar, în drumul lor, au fost opriti de aratarea în chip minunat a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu într-un trunchi de stejar. Maica Domnului le-a spus sa nu plece, fiindca si „aici e gradina mea“. Cuviosii parinti, înfricosati de aceasta sfânta aratare, au dat ascultare poruncii si n-au mai plecat la Athos. În stejarul unde s-a savârsit minunea, Cuviosul Iosif a asezat o icoana a Maicii Domnului, iar locul se numeste pâna în zilele noastre „La Sfânta Iconita“. În anul 1998, pe locul unde Maica Domnului s-a aratat Cuviosului Iosif, s-a construit un paraclis cu hramul „Acoperamântul Maicii Domnului“. Paraclisul include trunchiul stejarului care a fost taiat în anul 1968, în timpul regimului comunist, deoarece icoana Maicii Domnului - facatoare de minuni - devenisera loc de pelerinaj.Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 878
Id: 44410
Data: Oct 1, 2014
Imagine:

Data: Oct 1, 2014

Data: Oct 1, 2014

Data: Oct 1, 2014

Data: Oct 1, 2014
Data: Oct 1, 2014

Data: Oct 1, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Ioanichie Balan - Inaltarea Sfintei Cruci 1997
Pr Ioanichie Balan - Intampinarea Domnului 1997
Pr Ioanichie Balan - Sfintii Imparati Constantin si Elena 1997
Pr Ioanichie Balan - Pogorarea Sfantului Duh 1999
Pr Ioanichie Balan - Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci 1997
Pr Ioanichie Balan - Intrarea Domnului in Ierusalim 1997
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).