Program Catehetic in Postul Craciunului, in parohiile din Arhiepiscopia Clujului

Dupa cum ne informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Clujului, Inaltpreasfințitul Parinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a dispus ca preoții, din toate parohiile Arhiepiscopiei Clujului sa țina in fața credincioșilor cate o cateheza, la finalul slujbei vecerniei, in cele șase duminici premergatoare Nașterii Domnului, incepand cu duminica din 13 noiembrie 2011.Programul și subiectele catehezelor au fost gandite ca o introducere teologica a credincioșilor in marea minune a Nașterii Domnului, pornind de la pacatul primilor oameni și terminand cu universul Craciunului ilustrat de colinde și de imnele liturgice, toate acestea ilustrand marele mister al mantuirii oamenilor. Cele șase teme au fost alese și pregatite sub forma de schițe de cateheze de catre Biroul de catehizare parohiala, format din Pr. Petre Horea, Pr. Dorel Galan, Pr. Claudiu Melean, Pr.prof.dr.Dorin Ielciu, Pr.dr. Petru Ilea, Prof. Marian Sidon, sub coordonarea parintelui inspector Liviu Vidican Manci și au fost transmise prin intermediul protopopiatelor preoților din intreaga Arhiepiscopiei. Catehezele sunt insoțite și de un mini ghid catehetic, care iși propune sa le ofere preoților principalele linii teoretice dupa care trebuie sa iși intocmeasca un plan de lecție, dar și sa ii conștientizeze asupra importanței educarii credincioșilor pentru misiunea Bisericii. Temele propuse sunt: Crearea lumii, Omul: de la facere la cadere , Omul, de la cadere la speranta , Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face , Nasterea Domnului Iisus Hristos si renasterea noastra, Craciunul in cultul ortodox si colindele romanesti și au ca suport bibliografic catehismul Viu este Dumnezeu, care prezinta intr-o maniera atractiva și accesibila invațatura de credința a Bisericii Ortodoxe. Un astfel de proiect catehetic s-a desfașurat cu foarte bune rezultate in Arhiepiscopia Clujului in perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, dar și in anii anteriori, cand preoții au susținut in fața credincioșilor mai multe serii de cateheze care au avut ca subiect: explicarea Sfintei Liturghii și prezentarea teologiei Simbolului de credința.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 386

Id: 17891

Data: Nov 14, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar