In perioada iulie-august, Centrul social de zi pentru copii Aripi de lumina , al Asociatiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, desfasoara programul educativ Biblioteca din vacanta , in parteneriat cu Biblioteca Judeteana Alexandru si Aristia Aman , dupa cum a precizat Gabriela Popescu – Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei.In cadrul acestui program, copiii beneficiari ai Centrului, insotiti de coordonatori, vor merge la biblioteca de trei ori pe saptamana, pentru a participa la diverse activitati educativ-recreative. Aceste vizite au loc in fiecare marti, miercuri si joi, incepand cu orele 9:30. Biblioteca Judeteana ne-a sprijinit pentru a realiza aceste activitati initiate in perioada vacantei de vara. Programul presupune participarea micutilor la o serie atractiva de activitati, precum Ziua jocurilor sau Trusa de prim ajutor , prin care un grup de voluntari desfasoara un program de Educatie pentru sanatate , a precizat Renata Banescu, coordonatoarea Centrului pentru copii Aripi de lumina .
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 630
Id: 23215
Data: Jul 11, 2012
Imagine:
Patru concurenţi din Arhiepiscopia Iaşilor au participat marţi, 10 iulie, la Festivalul de toacă „Cântecul care zideşte“, care a avut loc în localitatea Victoria din judeţul Braşov. Concurenţii au fost selectaţi în urma concursului .....
Data: Jul 12, 2012
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi astăzi Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Prăjeni, Protopopiatul Hârlău. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1937 pe locul unei vechi .....
Data: Jul 12, 2012
Preoţii din Protopopiatul Botoşani s-au reunit luni, 9 iulie, în şedinţă administrativă. Întrunirea a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Botoşani. Referatul cu tema „Odihna spirituală .....
Data: Jul 12, 2012
Organizaţia „Aripile viitorului“ din Germania a adus în Iaşi, la începutul acestei luni, 12.710 kilograme de suplimente nutritive din fructe pentru copii (111.888 borcane de 100 gr/buc). Valoarea totală a acestui transport este de 48.562 de euro. .....
Data: Jul 12, 2012
La Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja va avea loc, în perioada 16-17 iulie, simpozionul „Modele de bune practici în asigurarea de servicii integrate .....
Data: Jul 12, 2012
Corala Cantate Domino a Seminarului Teologic din Bucuresti a castigat doua medalii de argint la Olimpiada Corala Mondiala desfasurata zilele acestea in Cincinnati, SUA. Performanta din America se adauga palmaresului international si national al coralei seminaristilor bucuresteni. Zilele .....
Data: Jul 12, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).