La Catedrala Patriarhala, slujbele se desfasoara dupa programul specific Saptamanii Patimirilor. Deniilor sunt oficiate, in fiecare seara, la ora 17.00. De asemenea, in aceasta saptamana se oficiaza atat joi, cat si sambata Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.Mai multe detalii despre programul slujbelor din aceasta perioada a oferit pentru TRINITAS TV, parintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale: Dimineața, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, inconjurat de un sobor de preoți și diaconi va savarși Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, liturghie foarte importanta ținand cont și de faptul ca in cadrul ei se va sfinți un agneț, din care se va pregati in marțea Saptamanii Luminate impartașania pentru cei bolnavi, pentru cazurile speciale de peste an. Joi seara, la orele 17:00, vom savarși Denia celor 12 Evanghelii in cadrul careia va fi scoasa, pentru a putea fi venerata de catre credincioși, Crucea Mantuitorului Hristos. Vineri dimineața vom savarși Ceasurile Imparatești care se savarșesc numai de trei ori pe an: in Ajunul Craciunului, Bobotezei și in Vinerea Mare. In continuarea Ceasurilor Imparatești va fi oficiata Vecernia in cadrul careia va fi scos in mijlocul bisericii Epitaful care reprezinta așezarea Mantuitorului Iisus Hristos in mormant și care va ramane pana la sfarșitul zilei, dupa ce se va incheia Prohodul Mantuitorului, in cadrul Deniei Prohodului, dupa care, Sfantul Epitaf va fi purtat in procesiune in jurul Catedralei Patriarhale, așa cum de altfel este purtat in jurul tuturor bisericilor manastirești sau de parohie de la noi .Denia Prohodului Domnului de vineri seara, de la Catedrala Patriarhala, va fi oficiata de Patriarhul Romaniei, Preafericitul Parinte Daniel.FOTO: Arhiva
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 3658
Id: 21218
Data: Apr 11, 2012
Imagine:
La Catedrala arhiepiscopala din Roman a fost oficiata astazi, 11 aprilie 2012, Taina Sfantului Maslu. Slujba a fost savarsita, dupa Sfanta Liturghie, de Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, informeaza TRINITAS TV.Cu aceasta ocazie, .....
Data: Apr 11, 2012
Saptamana 2-6 aprilie a avut o insemnatate deosebita pentru elevii Colegiului National 'Traian Lalescu' din Resita. In fiecare zi s-au organizat activitati captivante, menite sa le dezvolte elevilor competentele si spiritul de echipa si sa aduca un zambet atat pe buzele lor, cat si ale .....
Data: Apr 11, 2012
Reprezentantele Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor Romane (SONFR), filiala Craiova, ONG patronat de Mitropolia Olteniei s-au aflat astazi, 11 aprilie 2012, de la ora 14.00, la Spitalul de Psihiatrie din Turceni, judetul Gorj, pentru a darui bolnavilor pachete cu produse de necesitate in .....
Data: Apr 11, 2012
Cu binecuvantarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, si cu purtarea de grija a PS Paisie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, in aceasta toamna isi va deschide portile la Timisoara prima scoala ortodoxa de ciclu primar din oras, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Banat.Şcoala .....
Data: Apr 11, 2012
La Catedrala Patriarhala din Bucuresti a fost oficiata, astazi, 11 aprilie 2012, Denia din Sfanta si Marea Joi. Pericopa evanghelica ce s-a citit astazi ne prezinta momentele sfintei spalari a picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul Hristos, a Cinei de Taina, la care au fost .....
Data: Apr 11, 2012
Etapa pe protopopiat a Concursului national de miniproiecte de educatie social-filantropica 'Copilul invata iubirea lui Hristos' s-a finalizat la Şimleu Silvaniei, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.Miniproiectele catehetico-filantropice au fost evaluate de o comisie formata din .....
Data: Apr 11, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).