]]>Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a lansat joi, 11 decembrie 2014, primul proiect pe care îl va realiza cu fonduri europene şi care se referă la oferirea unor locuri de muncă în cadrul a două mici întreprinderi - o tipografie și o brutărie. Lansarea oficială a proiectului a avut loc în Sala „Nicoale Ivan” din cadrul Centrului Eparhial si s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Au luat parte consilieri, asistenți sociali, preoți și persoane implicate în organizarea și derularea proiectului, informează radiorenasterea.ro „O şansă, o reuşită în viitor pentru persoane vulnerabile” Intitulat „O şansă, o reuşită în viitor pentru persoane vulnerabile”, proiectul își propune să ofere 13 locuri de muncă în regiunea Nord-Vest, în beneficiul managerilor și a persoanelor vulnerabile vizate de proiect, consolidarea competențelor antreprenoriale pentru 15 lucrători sociali și 2 manageri și dezvoltarea capacității, competențelor, cunoștințelor și stimei de sine pentru 11 persoane din grupurile vulnerabile prin formare profesională și consiliere în vederea creșterii accesului acestora pe piața muncii. Grupurile ţintă ale proiectului sunt formate din: 11 persoane aparținând grupurilor vulnerabile după cum urmează: femei în situații de risc , familii care au mai mult de 2 copii, familii monoparentale, persoane care trăiesc din venit minim garantat, 15 lucrători sociali și 2 manageri ai structurilor de economie socială. „Este primul proiect de economie socială dezvoltat aici, care se va implementa pe parcursul unui an de zile, până anul viitor în octombrie. Proiectul urmăreşte practic dezvoltarea a două structuri de economie socială, adică două întreprinderi, una în cadrul Arhiepiscopiei, respectiv tipografia, şi cealaltă - brutăria - în cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă. Aceste întreprinderi vor da şansa unor persoane din grupuri vulnerabile să depăşească stadiul de asista social şi să devină persoane active”, a explicat Aura Ioniţă, managerul proiectului. Proiectul lansat, o șansă de ajutorare a semenilor La lansarea oficială a proiectului a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului care și-a arătat bucuria pentru câștigarea acestui proiect, care potrivit Înaltpreasfinției Sale, va ajuta Arhiepiscopia să fie mult mai implicată în ajutorarea semenilor: „Ne propunem prin acest proiect să implementăm practic învăţătura creştină. Zice Sfântul Iacob că 'e moartă credinţa fără faptă'. Şi atunci prin acest proiect se vor oferi o seamă de locuri de muncă pentru persoane vulnerabile. De aceea este important proiectul. Sigur că e puţin, dar am dori ca acest lucru să se întâmple pe scară mare în România, ca tot mai mulţi oameni să aibă de lucru aici acasă şi să nu fie obligaţi să nu plece pe alte plaiuri”. Idei de antreprenoriat, pentru comunități defavorizate Tot în cadrul proiectului, în cele nouă protopopiate din Arhiepiscopie vor avea loc evenimente de promovare a economiei sociale ca soluţie de rezolvare a problemelor unor categorii defavorizate. Practic, preoţi şi lucrătorii sociali vor primi idei şi sfaturi de la echipa care implementează proiectul european, care să îi ajute să vină cu soluţii care să se potrivească comunităţii lor. Aceste propuneri formulate de preoţii şi lucrătorii sociali s-ar putea concretiza, în viitor, în noi proiecte europene pe care Arhiepiscopia să le deruleze. Tipografia în care vor lucra o parte dintre beneficiarii proiectului va fi construită şi dotată exclusiv din fondurile Arhiepiscopiei, din bani europeni urmând să fie plătiţi cei şase lucrători care vor munci aici, pentru un an de zile. Proiectul este finanţat prin POSDRU, respectiv Fondul Social European, şi va fi implementat în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Cluj-Napoca. Finanţarea are o valoare de 1.414.000 de lei, din care cofinanţarea nerambursabilă de 95 la sută.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 781
Id: 46311
Data: Dec 11, 2014
Imagine:
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei s-a aflat astăzi, 11 decembrie, în mijlocul copiilor şi tinerilor ocrotiţi în Casa de tip familial„Sfântul Andrei” .....
Data: Dec 11, 2014
]]>Sala de festivităţi “Mitropolit Nestor Vornicescu” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a găzduit joi, 11 decembrie, conferinţa de lansare a proiectului “ÎMPREUNĂ ACTIVI ŞI .....
Data: Dec 11, 2014
]]>Parohia Ortodoxă Română din oraşul Jönköping, Suedia, vine în sprijinul persoanelor vârstnice din parohie, organizând pentru aceştia un curs de utilizare a calculatorului, .....
Data: Dec 12, 2014
]]>S-a născut la 22 aprilie 1913, în localitatea hunedoreană Ocolişu Mare. După şcoala primară din satul natal şi din Hunedoara, din 1923 urmează Liceul de băieţi „Decebal“ din Deva, apoi .....
Data: Dec 12, 2014
]]>La sediul Protopopiatului Sector 1 Capitală s-a desfăşurat ieri, 11 decembrie, o activitate artistică şi caritabilă intitulată: „Bucurându-te vei da bucurie!“, informează .....
Data: Dec 12, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).