]]>Parohia Ghilăneşti din Protopopiatul Botoşani a început pe 1 martie 2015 proiectul parohial „Muguri de credinţă“, la iniţiativa părintelui paroh Serghei Raţă. Scopul proiectului este acela de a dezvolta în rândul copiilor interesul pentru aprofundarea cunoştinţelor religioase, informează "Ziarul Lumina". Biserica parohială din localitatea Ghilăneşti, judeţul Botoşani, reprezintă pentru tineri locul unde învaţă mai multe lucruri despre Dumnezeu şi despre credinţa în care s-au născut. Având titlul generic „Muguri de credinţă“, proiectul are ca obiectiv cunoaşterea şi folosirea noţiunilor din sfera valorilor religioase, manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi comportamente, dar şi aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală. Beneficiarii programului sunt copiii din clasele I-IV din Ghilăneşti care desfăşoară până în Duminica Floriilor întâlnirile catehetice. „În fiecare duminică, copiii din parohia noastră au participat la întâlnirile catehetice pentru a afla mai multe lucruri despre Taina Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, dar şi despre alte subiecte legate de credinţa noastră. Ne dorim ca tinerii să-şi cunoască mai bine credinţa, mai ales că recent în societatea noastră au fost o serie de dispute referitoare la ora de religie. Întâlnirile au fost foarte atractive, iar copiii şi-au manifestat un interes ridicat pentru subiectele abordate. În cadrul orelor petrecute în biserică ne-am folosit şi de cunoştinţele acumulate de participanţi în cadrul orelor de religie, astfel încât avem rezultate deosebite“, a spus pr. paroh Serghei Raţă. Prin apropierea de sărbătoarea Învierii Domnului, Postul Mare din acest an se va încheia. La Ghilăneşti, pe lângă sfintele slujbe, preotul paroh a reuşit să sădească în inimile şi în sufletele enoriaşilor de mâine cuvântul lui Dumnezeu, dragostea faţă de Biserică şi importanţa trăirii în rugăciune.
Download: Click for download attached file: Proiect parohial la Ghilanesti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 506
Id: 50356
Data: Mar 31, 2015
Imagine:
]]>În duminica a V-a a Postului celui Mare, după slujba Vecerniei, Corala bărbătească a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, dirijată de pr. conf. .....
Data: Mar 31, 2015
]]>Sub atenta coordonare a pr. Claudiu Melean, a avut loc sâmbătă, 28 martie, activitatea „Diferiţi dar totuşi la fel“, desfăşurată în cadrul Proiectului „Alege Şcoala în regiunile de .....
Data: Mar 31, 2015
]]>Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, evocată în numeroase icoane ortodoxe, marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în care Hristos este aclamat ca împărat de către mulţime. Regele .....
Data: Mar 31, 2015
]]>Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. De origine ierusalimică, menţionată, pentru prima dată, în secolul al .....
Data: Mar 31, 2015
]]>Floriile reprezintă sărbătoarea Intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Acest eveniment ne este prezentat de toţi cei patru Sfinţi Evanghelişti de la care .....
Data: Mar 31, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).