Primul spectacol va avea loc duminică, 8 septembrie, de la ora 11:30, la Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" - Darmăneşti din Piatra Neamţ. Al doilea concert va fi organizat luni, 9 septembrie, de la ora 18:00 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu". Evenimentele au loc în cadrul proiectului cultural intitulat "Continuitate şi creativitate în cântările corale liturgice contemporane româneşti", derulat până în luna octombrie 2013. Proiectul este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, instituție publică subordonată Ministerului Culturii. Partenerii proiectului sunt Direcția Județeană Pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național din Iași, Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Iași, Colegiul Național de Artă "Octav Băncilă" din Iași, Asociația Culturala "Simfonia Artelor" din Vaslui și Liceul de Artă "Victor Brauner" din Piatra Neamț. "Proiectul urmărește promovarea muzicii culturale liturgice contemporane românești și a compozitorilor acestei muzici, să informeze publicul în legătură cu monumentele de patrimoniu din orașul Iași și cultura tradițională românească din Județul Iași. Corala "Stefanus Magnus", coordonată de prof. Daniela Doroșincă, va înregistra două CD-uri audio, cu muzică corală liturgică contemporană românească, unele din aceste piese muzicale fiind chiar în primă audiție. De asemenea, vom organiza o serie de concerte corale în Iași, Piatra Neamț și Vaslui. Cu acest priej, am realizat o broșură pe tematica enunțată. CD-urile și broșurile vor fi distribuite gratuit celor care participă la spectacolele amintite", a declarat pr. paroh Mihai Eduard Doroşincă, care este şi directorul executiv al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 700
Id: 33573
Data: Sep 6, 2013
Imagine:
Manifestările religioase dedicate Anului Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din Protopopiatul Moineşti vor începe sâmbătă, la ora 9:00, când PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi .....
Data: Sep 6, 2013
Data: Sep 6, 2013

Data: Sep 6, 2013

Data: Sep 6, 2013

Data: Sep 6, 2013

Data: Sep 6, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).