]]>Copiii de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi „Sfinţii Mărturisitori Transilvăneni“ din cimitirul ortodox al Municipiului Mediaş, judeţul Sibiu, au oferit mai multe daruri copiilor instituţionalizaţi, bolnavilor şi altor persoane din oraş, informează Ziarul Lumina. Implicaţi în Concursul de mini-proiecte social-filantropice „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“ al Patriarhiei Române, copiii s-au străduit în ultimele zile să concretizeze proiectele lor social-filantropice. Coordonaţi de preotul Flaviu-Gabriel Fleşer şi ajutaţi de voluntari şi părinţi, copiii au reuşit să participe la un târg de mărţişoare de la Cluj-Napoca, iar din banii obţinuţi au reuşit să ofere o excursie la Mănăstirea „Sfântul Dimitrie“ de la Sighişoara pentru copiii aflaţi în Centrul de Plasament „Sfântul Apostol Andrei“ din Municipiul Mediaş. „Alături de noi au fost şi câţiva oameni inimoşi din oraşul nostru, care ne-au sprijinit în această activitate. Copilaşii de la biserica noastră au împărţit ghiocei tuturor credincioaselor prezente la Sfânta Liturghie, iar zilele trecute am vizitat pe femeile internate în Spitalul Municipal din Mediaş, la secţiile de interne, oncologie, cardiologie, neurologie şi fizioterapie. Copiii le-au oferit flori şi iconiţe bolnavelor internate aici, dar şi asistentelor şi femeilor găzduite de Unitatea Medico-Socială a Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Municipiului nostru“, ne-a spus părintele Flaviu-Gabriel Fleşer. Un alt proiect al copiilor de la biserica medieşeană a vizat un coleg şi prieten de-al lor, un băieţel de 11 ani care a fost adoptat de mătuşa lui, având grave probleme de sănătate, dar şi dificultăţi materiale. Prin dărnicia unor credincioşi de la biserica menţionată, copilaşii au reuşit să-i dăruiască un computer, care să-l ajute la activităţile educative şi recreative. „Pe lângă acest dar care i-a adus o mare bucurie acestui băieţel, am oferit mamei adoptive pachete cu alimente şi o sumă de bani pentru procurarea medicamentelor necesare“, ne-a mai spus părintele Fleşer.
Download: Click for download attached file: Proiecte social-filantropice la Medias
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 596
Id: 49891
Data: Mar 18, 2015
Imagine:
]]>În seara zilei de luni, 16 martie, în mijlocul Postului Mare, credincioşii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe .....
Data: Mar 18, 2015
]]>În perioada Postului Sfintelor Paşti, Parohia Coşbuc, Protopopiatul Năsăud, s-a bucurat de prezenţa ieromonahului Nifon Pop, din obştea Mănăstirii Rebra-Parva, judeţul Bistriţa Nădăud, .....
Data: Mar 18, 2015
]]>Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a treia a Postului Sfintelor Paşti în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din .....
Data: Mar 18, 2015
]]>Peste 50 de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu au donat sânge marţi, 17 martie, în cadrul Campaniei “Donează sânge, salvează o viaţă”, .....
Data: Mar 18, 2015
]]>În Duminica a 3-a din Postul Mare (n.r. duminică, 15 martie 2015), copiii care fac parte din grupa de cateheză a Parohiei Guşiţei, Protopopiatul Huşi, judeţul Vaslui, au desfăşurat o .....
Data: Mar 18, 2015
]]>Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Paraclisul Centrului Eparhial a avut loc, marţi 17 martie 2015, în cadrul Sectorului Social .....
Data: Mar 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).