Sâmbata, 15 martie, comunitatea Bisericii „Sfânta Ecaterina“ din Bucuresti a participat la prima sesiune din cadrul proiectului catehetic „Calea mântuirii“, informeaza “Ziarul Lumina”. Initiatorul si moderatorul evenimentului gazduit de Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul“ a fost parohul bisericii, parintele Adrian Nita, iar invitata acestei întâlniri, Elena Solunca Moise, publicist si redactor al revistei „Academica“. Tema pusa în discutie de aceasta data a fost legata de cautarea credintei.Acest proiect al Patriarhiei Române se adreseaza adultilor si se desfasoara sub forma unui curs catehetic în 12 sesiuni, întinse pe durata unui an. Planul fiecarei sesiuni include rugaciunea, prezentarea temei în cadrul unui film documentar, agapa crestina, discutiile pe grupuri, în cadrul carora liderii de grup pun întrebari, iar preotul sau invitatii speciali raspund în final problemelor care sunt dezbatute.Dupa introducerea facuta de parintele Adrian Nita si vizionarea filmului realizat cu profesorul britanic David Frost, a vorbit invitata, care a adus în discutie credinta ca parte integranta, constitutiva a omului si pericolele ivite în calea sporirii ei. „Credinta este în sine un element fundamental al omului. Ea este efectul unei legaturi, al unei legaturi pe care omul a avut-o cu Dumnezeu, cu Creatorul, asa cum spune psalmistul: «Cunoasteti ca Domnul, El este Dumnezeul nostru; El ne-a facut pe noi si nu noi» (Ps. 99, 2). Credinta este reflexul acestei legaturi din care noi am cazut, tradus prin faptul ca noi credem în ceva. De aceea credinta, daca ne aplecam foarte bine asupra ei, vedem ca are un halou semantic imprecis. Pe de o parte exista credinta omului ca om, pe de alta parte, credinta personala a fiecaruia dintre noi“, a subliniat invitata evenimentului.

Credinta este o putere, însa una pândita de capcane si riscuri

Primul pericol, cu care ne întâlnim chiar din Cartea Facerii, este îndoiala, îndoiala pe care Descartes a transformat-o într-un demers metodic. „Dupa ce Dumnezeu le spune oamenilor ca daca vor mânca din pomul cunoasterii binelui si raului vor muri, vine vrajmasul si spune: «Oare?». Acest «oare» a intrat ca o celula oncogena si s-a raspândit în tot genul uman, iar pe noi, pe toti, ne pândeste aceasta întrebare, «oare?». Din aceasta subrezenie ne putem ridica într-un singur fel, ducându-ne înapoi în bratele Tatalui, rugându-ne Lui. Nu ne putem îndoi la nesfârsit. Nu putem crede în ratiune. Epoca noastra, în care stiinta prin tehnologie a devenit o forta deja periculoasa, ne arata ca daca nu ne vom întoarce la credinta, putem pieri. Întoarcerea la credinta este întoarcerea la Creator“, a adaugat Solunca Moise.O alta capcana este legata de subiectul credintei. „În cine sau ce credem?“ a reprezentat ultima parte a discursului invitatei. „Credinta este în fiecare din noi, dar poate însemna atâtea lucruri… Chiar cuvântul «cred» se poate referi la îndoiala. «Mâine cred ca ploua» indica o unda de nesiguranta. Nu sunt convins, nu e o certitudine. De aceea trebuie sa stim în ce si cum credem. Doar si demonii cred si se cutremura, dar credinta lor nu e una mântuitoare. Obsedati de raul din lume suntem coplesiti si credem ca numai vrajmasul lucreaza. Dar Dumnezeu lucreaza cu mult mai mult. Dumnezeu smereste stiinta contemporana pentru ca în primul rând El ne da voie sa cunoastem, dar tot El da acea cenzura transcendentala de care metaforic vorbea Lucian Blaga. Oamenii de stiinta au realizat ca ei nu pot dovedi nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu. Ratiunea este doar o functie între altele ale omului. Ea ne poate schilodi si transforma prin tehnologia actuala daca nu e însotita de iubire, iar pericolul nu este legat de dominatia tehnologica asupra oamenilor, ci de faptul ca noi putem deveni cândva roboti. Neurologii si-au orientat cercetarile catre oamenii care cred sa vada în ce fel sunt acestia. Atunci gasim un alt sens al credintei, care se refera la ceea ce cautam în noi, lumina din care am fost creati. Prin credinta noastra crestina noi cautam lumina, ne curatam drumul catre chipul lui Dumnezeu din noi. Aceasta este credinta, asa cum marturiseste si Eminescu: «Credinta zugraveste icoane în biserici»“, a concluzionat redactorul de la revista „Academica“.Dupa agapa au urmat discutiile pe grupuri si întrebarile adresate invitatei si parohului Bisericii „Sfânta Ecaterina“. O parte s-a referit la cum putem sa insuflam credinta prietenilor, cunoscutilor, chiar parintilor nostri atunci când acestia sunt departe de Hristos. O alta parte a avut ca punct de plecare credinta ca dat, ca dar, si credinta ca element care trebuie cultivat în noi. „De ce unii sunt credinciosi, iar altii nu?“ „Cum simtim ca suntem credinciosi?“ „Credinta, a raspuns parintele Nita, este bagajul cu care toti oamenii se nasc, cu care toti pornim de la start în viata. Unii îsi activeaza acest dat, altii îl neglijeaza si sufoca, gândind autonom lumea si pe ei însisi.“

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 649

Id: 38920

Data: Mar 18, 2014

Imagine: