]]>Sâmbătă, 8 august 2015, consiliul director al Fundaţiei „Capela Militară Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul“ a făcut bilanţul activităţii de voluntariat ce a constat în pregătirea pentru examenul de bacalaureat a 43 de elevi de la diferite instituţii de învăţământ din municipiul Focşani, în cadrul proiectului „O şansă pentru fiecare“, după cum ne-a transmis Dragoş Olteanu. 43 de elevi de clasa a XII-a, proveniţi de la toate liceele din Focşani, au fost pregătiţi anul acesta gratuit, în cadrul unui proiect educaţional unic, menit să îi sprijine pe tinerii care aveau nevoie de ajutor, pentru a-şi crea un drum în viaţă. Intitulat sugestiv „O şansă pentru fiecare“, proiectul iniţiat de preotul Ionel Vrînceanu şi consiliul director al fundaţiei, pus în practică de inimoasa Mihaela Tătaru, se laudă cu rezultate de excepţie. Dacă în primul an al derulării lui a fost obţinută o notă de 10 la examenul de bacalaureat de către elevii care erau pregătiţi atunci, anul trecut numărul notelor maxime a ajuns la patru. Anul acesta, numărul notelor de 10 obţinute de elevi a crescut la opt, demonstrând astfel că cei care au călcat pragul bisericii de lemn de pe Bulevardul Bucureşti din Focşani au tratat cu maximă seriozitate orele de pregătire. „Proiectul s-a născut din constatarea tristă că generaţia actuală este deseori confuză din punct de vedere moral şi nepregătită pentru viaţă. De aceea, ne-am străduit nu numai să-i pregătim pentru examenul de maturitate pe elevi, ci, prin activităţi variate, să le dezvoltăm personalitatea, omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni. Tinerele vlăstare au căpătat astfel o mică zestre spirituală, iar noi, cei care le-am format-o, ne-am împlinit o nevoie sufletească: aceea de a ajuta semenul să-şi găsească în viaţă un drum drept şi luminos“, a declarat Mihaela Tătaru. Elevii cu mediile cele mai mari au fost premiaţi la Biserica Militară, locul unde ei s-au pregătit pentru examenul pe care l-au susţinut cu succes, şi au vorbit despre reuşitele la facultăţile pe care le vor urma din toamnă. „Un vechi proverb spune că un vis începe cu un profesor care crede în tine, în capacităţile şi potenţialul tău, ori eu asta am simţit imediat după ce am păşit pragul acestei sfinte biserici. Am simţit bucuria şi căldura doamnelor profesoare de a sădi în noi dorinţa de a învăţa şi de a reuşi, iar după cum vedeţi am reuşit şi am intrat la facultatea la care am dorit“,a precizat Robert Voicu, şeful promoţiei din acest an, care a obţinut, la bacalaureat, două note de 10, în final având media 9.92. Absolvent al Liceului Pedagogic „Spiru Haret“, acesta a fost admis la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, secţia filologie, specializarea rusă-germană. Alexandra Tudor Bezea, eleva Colegiului Naţional Unirea, a încheiat bacalaureatul cu media 9.85, studiind din toamnă chineză-engleză în cadrul Universităţii din Cluj. O medie foarte bună a obţinut şi Luana Galoiu, 9.76, absolventă a Liceului Pedagogic, în prezent admisă la Facultatea de Drept din Iaşi. Notele de 10, pe discipline, au fost obţinute de Alexandru Tănasă, Valentina Daniela Riciu, Andreea Elena Dogaru, Luana Galoiu, Alexandra Bezea Tudor şi Robert Voicu, ultimii doi excelând la câte două discipline. Printre cei ce au susţinut cu succes bacalaureatul se află şi Iulian Dima, militar în cadrul Brigăzii 282 Mecanizate, care avea nevoie de o notă mare la matematică. După două încercări nereuşite, acesta a fost încurajat şi ajutat de cadrele didactice, astfel că a obţinut, în final, nota 8.70. Rezultatele acestora şi ale colegilor lor nu ar fi fost posibile fără sprijinul necondiţioant al celor cinci cadre didactice care şi-au pus toată ştiinţa şi răbdarea în slujba acestor tineri: Gherghina Felea – matematică, Elena Manole – limba romană, Constanţa Giurcan – istorie, Aneta Popa – geografie şi Virgil Lovin – biologie. Pe parcursul unui an de zile, doamnele profesoare şi domnul profesor şi-au dat întâlnire cu elevii în locul de mare încărcătură spirituală pe care l-a oferit biserica şi, timp de câte două sau trei ore pe zi, au pătruns tainele neştiute ale disciplinelor. Iniţiatorii proiectului consideră că exemplul oferit de cadrele didactice tinerilor pe care i-au ajutat să-şi creioneze un drum în viaţă va fi preluat de către aceştia din urmă. „Toţi aceşti tineri au obţinut rezultate foarte bune şi au reuşit la facultăţile pe care şi le-au dorit. E foarte important că cineva a dorit să-i sprijine, că au fost oameni cărora le-a păsat şi care i-au ajutat să capete încredere în ei. Aceştia au promis că, la rândul lor, vor face la fel în viaţă“, a subliniat, în cuvântul său, preotul Garnizoanei Focşani, Ionel Vrînceanu. „Dorim să mulţumim tuturor acestor dascăli minunaţi, oameni de excepţie, care au fost alături de dumneavoastră şi v-au ajutat, printr-o muncă asiduă, să realizaţi lucruri măreţe. Cuvintele de mulţumire nu sunt de ajuns pentru efortul depus de dumneavoastră, dar numai împreună putem să ducem mai departe aceste realizări. Vă urez succes în activitatea viitoare şi vă asigur că aveţi toată consideraţia şi respectul nostru“, a spus preşedintele Fundaţiei „Capela Militară Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul“, locotenent colonel Roman Vasile. Pentru eforturile depuse şi pentru rezultatele remarcabile obţinute la învăţătură, cadrele didactice şi elevii merituoşi au primit, la final, diplome de excelenţă.
Download: Click for download attached file: Proiectul «O sansa pentru fiecare», la momentul bilantului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 610
Id: 54725
Data: Aug 12, 2015
Imagine:
]]>Duminică, 9 august 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii în biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a parohiei .....
Data: Aug 12, 2015
]]>Luni, 10 august 2015, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei au început, la Targovişte, celebrările dedicate sărbătorii Sf. Ier. Nifon, .....
Data: Aug 12, 2015
]]>Biserica ”Sf. Ierarh Spiridon” din Comănești a fost prezentată prin intermediul documentelor de arhivă în cadrul Simpozionului Național ”Dimitrie Ghika”-Comănești, potrivit epr.ro. .....
Data: Aug 12, 2015
]]>14 august 1886 - A trecut la cele veșnice în București (înmormântat la Neamț), Mitropolitul primat Calinic Miclescu (din botez Constantin). Călugărit la Huși (18 iunie 1842), .....
Data: Aug 12, 2015
]]>În Parohia Lipova, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău, a debutat duminică, 9 august 2015, proiectul eparhial „Cateheze în parohii“. Evenimentul lansării s-a .....
Data: Aug 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Serafim Joanta - Predica la Duminica cananeencei
IPS Serafim Joanta - Bucuria vietii (partea 2)
IPS Serafim Joanta - Rugaciunea izvor de vindecare sufleteasca si trupeasca
IPS Serafim Joanta - Despre dragostea crestina
IPS Serafim Joanta - Cuvioasa Teodora de la Sihla - Manastirea Casiel
IPS Serafim Joanta - Bucuria vietii (partea 1)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).