Urmarind istoria omenirii si, mai cu seama, istoria poporului ales, cel care primise sarcina pastrarii nealterate a închinarii adevarate la Dumnezeu, pe temeiul revelatiei divine, se poate observa limpede ca neamul omenesc se afunda, din ce în ce mai mult, în pâcla pacatelor, nefiind în stare de a se ridica prin propriile lui puteri. Pierzând comuniunea cu Dumnezeu, popoarele pamântului au cazut în idolatrie, iar poporul ales, desi a beneficiat de asistenta divina permanenta, fiind adesea calauzit de patriarhi, prooroci si drepti, a urmat aceeasi traiectorie de îndepartare si cadere din har. Toate mijloacele pedagogice utilizate de Dumnezeu, de la potop si pâna la dominatiile straine (egipteana, babiloniana si romana), n-au reusit îndreptarea, ci au sporit revolta, egoismul si fatarnicia.De aceea, se impunea cu necesitate împlinirea planului vesnic al lui Dumnezeu cu lumea, în care întruparea Fiului lui Dumnezeu era o coordonata esentiala. Iar întruparea nu se putea realiza fara aparitia acelei persoane neprihanite, care sa-L poata purta în pântece pe Dumnezeu. Ea este prefigurata în Vechiul Testament de scara care unea cerul cu pamântul, care i s-a aratat în vis patriarhului Iacov în Betel, si pe care suiau si coborau îngerii lui Dumnezeu. Taina crestinatatii, ne spune Sf. Ap. Pavel, porneste tocmai de la aceasta realitate: Dumnezeu S-a aratat în trup (I Timotei 3, 16). Iar Nasterea Sa va fi supranaturala, dupa încredintarea profetului Isaia: „Iata, Fecioara va avea în pântece si va naste Fiu, si vor pune numele lui Emanuel, care se tâlcuieste: «Dumnezeu este cu noi»“.Mai multe informatii în Ziarul Lumina

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 613

Id: 39007

Data: Mar 20, 2014

Imagine: