Urmarind istoria omenirii si, mai cu seama, istoria poporului ales, cel care primise sarcina pastrarii nealterate a închinarii adevarate la Dumnezeu, pe temeiul revelatiei divine, se poate observa limpede ca neamul omenesc se afunda, din ce în ce mai mult, în pâcla pacatelor, nefiind în stare de a se ridica prin propriile lui puteri. Pierzând comuniunea cu Dumnezeu, popoarele pamântului au cazut în idolatrie, iar poporul ales, desi a beneficiat de asistenta divina permanenta, fiind adesea calauzit de patriarhi, prooroci si drepti, a urmat aceeasi traiectorie de îndepartare si cadere din har. Toate mijloacele pedagogice utilizate de Dumnezeu, de la potop si pâna la dominatiile straine (egipteana, babiloniana si romana), n-au reusit îndreptarea, ci au sporit revolta, egoismul si fatarnicia.De aceea, se impunea cu necesitate împlinirea planului vesnic al lui Dumnezeu cu lumea, în care întruparea Fiului lui Dumnezeu era o coordonata esentiala. Iar întruparea nu se putea realiza fara aparitia acelei persoane neprihanite, care sa-L poata purta în pântece pe Dumnezeu. Ea este prefigurata în Vechiul Testament de scara care unea cerul cu pamântul, care i s-a aratat în vis patriarhului Iacov în Betel, si pe care suiau si coborau îngerii lui Dumnezeu. Taina crestinatatii, ne spune Sf. Ap. Pavel, porneste tocmai de la aceasta realitate: Dumnezeu S-a aratat în trup (I Timotei 3, 16). Iar Nasterea Sa va fi supranaturala, dupa încredintarea profetului Isaia: „Iata, Fecioara va avea în pântece si va naste Fiu, si vor pune numele lui Emanuel, care se tâlcuieste: «Dumnezeu este cu noi»“.Mai multe informatii în Ziarul Lumina
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 613
Id: 39007
Data: Mar 20, 2014
Imagine:

Data: Mar 20, 2014
Data: Mar 20, 2014
Data: Mar 20, 2014
Data: Mar 20, 2014
Data: Mar 20, 2014

Data: Mar 20, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).