]]>O nouă etapă a Proiectului Campionii Bucuriei s-a desfășurat astăzi, 28 august 2015, în cadrul Protoieriei Câmpulung Muscel, în care Parohiile din Cercul nr. 3 pastoral: Glâmbocata I, Glâmbocata II, Ciulnița Prundeni, Ciulnița Eustatiade, Nicolae Cristescu, Budișteni, Leordeni, Baloteasca, au împărțit alimente și cărți de rugăciune familiilor nevoiașe, informează eparhiaargesului.ro. Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat de Părintele Protosinghel Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului. Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar. În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.
Download: Click for download attached file: Protoieria Topoloveni â Campionii Bucuriei Sociale
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 587
Id: 55341
Data: Aug 29, 2015
Imagine:
]]>A doua parte a atelierului de iconografie organizat anual de Departamentul pentru copii şi tineret "Ateneul Sfântului Pantelimon" la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din .....
Data: Aug 29, 2015
]]>La Sărbătoarea „Tăierea cinstitului cap al Sf. Proroc Ioan Botezătorul”, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio .....
Data: Aug 29, 2015
]]>În fiecare an, la29 august, de praznicul “Tăierea cinstitului cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”, Mănăstirea Cămărăşeasca din judeţul Gorj îşi sărbătoreşte hramul. .....
Data: Aug 29, 2015
]]>Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine, 29 august 2015, Sărbătoarea „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Slujire arhierească În această zi Biserica bucureşteană Boteanu Ienii .....
Data: Aug 29, 2015
]]>Duminică, 30 august 2015 va avea loc resfinţirea Bisericii "Sfântul Ierarh Nicolae" din Huşi, anunţă episcopiahusilor.ro. Slujba de resfinţire va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte .....
Data: Aug 29, 2015
]]>Miercuri, 26 august 2015, a fost oficiată o slujbă de poemenire la mormântul vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca. Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte .....
Data: Aug 29, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).