În urma ninsorilor abundente din ultimele zile, mai multe localitati din tara au fost izolate. O parte dintre acestea se afla si în judetul Prahova din Arhiepiscopia Bucurestilor. Astfel, cele patru protoierii prahovene au împartit pachete cu alimente familiilor înzapezite, informeaza “Ziarul Lumina”.În Protoieria Ploiesti, parohiile afectate au fost cele din sudul judetului Prahova, si anume Lacul Turcului, Bâra si Predesti. „Luni, ne-am mobilizat, am facut pachetele cu alimente si, întrucât am avut dificultati în a ajunge acolo, în demersul nostru s-au alaturat si reprezentanti ai autoritatilor. Au fost oferite untdelemn, paste fainoase, zahar, pasta de tomate, rosii în bulion, pâine, bidoane cu apa minerala de câte 5 si 7 litri. Actiunea de la Predesti a avut si un scop misionar, întrucât acolo sunt foarte multe familii de sectari si au si doua case de adunare“, a precizat pr. Ştefan Musat, protoiereul Protopopiatului Ploiesti.Înca din ziua primei ninsori, preotii din parohiile Protoieriei Câmpina au cercetat familiile din zonele afectate de conditiile climatice nefavorabile si le-au împartit cele necesare. „Spre deosebire de alte zone, la noi au fost afectate putine parohii, precum Parohia Şotrile, unde au fost gasite cinci familii izolate. Astfel, preotii au împartit pachete cu alimente de stricta necesitate, iar acolo unde a fost cazul au fost oferite si lemne de foc persoanelor singure, în vârsta si bolnave. De asemenea, cei înzapeziti au fost ajutati în eliberarea cailor de acces“, a declarat pr. Costica Dumitru, protoiereul Protopopiatului Câmpina.În Protoieria Urlati, parohiile cele mai afectate au fost cele din partile învecinate cu judetul Ialomita, si anume parohiile Ciorani, Salciile, Fulga, Boldesti-Gradistea, dar si cu judetul Buzau, precum Parohia Ciresanu. „Ca urmare a evenimentelor care s-au petrecut si a viscolului care a afectat mai multe parohii, pe lânga interventiile de deszapezire ale autoritatilor locale, ne-am mobilizat si noi în a-i ajuta pe cei în nevoi. Astfel, într-o prima faza, preotii si membri ai Consiliului parohial au cumparat de la magazinele locale alimente de stricta necesitate si au mers acolo unde stiau ca este neaparat nevoie, adica la persoanele predispuse sa fie izolate, la cele în vârsta, care nu se mai pot deplasa, la cei bolnavi, pentru a vedea de ce au nevoie, dar si pentru a le elibera caile de acces catre gospodarii. Preotii ne-au raportat cu ce se confrunta, iar apoi noi am cumparat 100 litri de ulei, faina, zahar, orez si alte produse de stricta necesitate“, a spus pr. Valentin Cazan, protoiereul Protopopiatului Urlati.Nu în ultimul rând, în Protoieria Valenii de Munte, actiuni de deszapezire si de împartire a pachetelor alimentare s-au desfasurat în zilele de luni si marti. „Beneficiare au fost persoanele singure, batrâni si familiile cu multi copii din cuprinsul protoieriei. În acest sens, în parohiile din zona de nord-est a protoieriei, precum Valea Stâlpului, Olteni, Faget, Pântesti, Cerasu si Slon, s-au distribuit alimente de prima necesitate (pâine, ulei, zahar, faina, lapte, apa si dulciuri) în cantitate aproximativa de 2.000 kg, aproximativ 300 kg îmbracaminte de iarna si aproximativ 2.000 kg lemne de foc, beneficiari fiind 100 de gospodarii din zonele cele mai grav afectate de viscol“, a precizat pr. Florin Botîrca, protoiereul Protopopiatului Valenii de Munte.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 572
Id: 37743
Data: Jan 29, 2014
Imagine:

Data: Jan 29, 2014

Data: Jan 29, 2014

Data: Jan 29, 2014

Data: Jan 29, 2014
Data: Jan 29, 2014

Data: Jan 29, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).