]]>Joi, 5 februarie 2015, în cadrul întrunirii Cercului pastoral-misionar nr. 1 din Protopopiatul Sector 6 Capitală, părintele protoiereu Costel Burlacu a anunţat lansarea, în viitorul apropiat, a site-ului protoieriei, informează “Ziarul Lumina”. Cercul pastoral s-a întrunit la Biserica „Înălţarea Domnului“ din cartierul bucureştean Drumul Taberei şi a fost dedicat Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi. Cercul pastoral misionar nr. 1 din Protopopiatul Sector 6 Bucureşti, coordonat de părintele Ioan Enache Sibianu de la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare“-Cotroceni, se întruneşte periodic în vederea purtării de discuţii pe teme actuale de pastoraţie, în condiţiile unei mari metropole. Pr. Bogdan Petru Tudose de la Parohia „Înălţarea Domnului“ a lecturat un referat privind activitatea pastoral-misionară a parohiilor. Părintele protoiereu Costel Burlacu a oferit preoţilor detalii despre noul site al protoieriei, care va conţine, pe lângă reflectarea activităţilor bisericeşti de la nivel central, şi activităţile pastorale şi misionare ale tuturor parohiilor din Sectorul 6. În acest sens, toate parohiile sunt invitate să furnizeze detalii despre programul liturgic şi pastoral-misionar pe care îl desfăşoară, mai ales în ceea ce priveşte activităţile cu tinerii. De asemenea, părintele protoiereu i-a îndrumat pe preoţii prezenţi la întrunire să deschidă pagini de internet ale parohiilor, pe care să le actualizeze permanent, pentru o mai bună vizibilitate la nivelul comunităţilor locale.
Download: Click for download attached file: Protopopiatul Sector 6 Capitala isi va lansa in curand noul site
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 582
Id: 48471
Data: Feb 8, 2015
Imagine:
]]>Publicaţiile „Lumina” ale Patriarhiei Române au aniversat astăzi 10 ani de apariţie neîntreruptă a cotidianului. Momentul aniversar a fost marcat de o slujbă de Te-Deum .....
Data: Feb 8, 2015
]]>Patriarhul Teoctist Arăpaşu a fost pomenit, astăzi, 7 februarie 2015, în Catedrala Patriarhală la împlinirea a 100 de ani de la naşterea Sa. Momentul a fost marcat de Slujba .....
Data: Feb 8, 2015
]]>Puţini erau cei care auzeau o vorbă de evanghelie în limba dulce a Botoşanilor şi nu-şi dădeau seama cine este vorbitorul – Patriarhul de veşnică şi frumoasă amintire, Teoctist. Deşi .....
Data: Feb 8, 2015
]]>Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ din incinta Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi a găzduit joi, 5 februarie 2015, o activitate în cinstea .....
Data: Feb 8, 2015
]]>Costion Nicolescu: Zece ani de lucrare jurnalistică consistentă Într-o lume mediatică a scandalului cotidian şi a senzaţionalului fără substanţă,Ziarul Luminaa ales calea .....
Data: Feb 8, 2015
]]>Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul aniversării a 10 ani de apariţie neîntreruptă a Ziarului Lumina, 7 februarie .....
Data: Feb 8, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).