]]>Teolog ortodox răsăritean, om de școală, dascăl de prestigiu, filolog neîntrecut și familiarizat, pe lângă limba germană, cu limba latină medievală și cu limbile greacă, ebraică, maghiară și sârbă, înzestrat cu inteligență și voință de fier, protosinghelul profesor Iosif Iuliu Olariu a muncit 35 de ani publicând studii biblice, patristice, dogmatice, cărți de cult și nu în ultimul rând manuale de teologie, care au format zeci de generații de preoți, stând la temelia pregătirii lor profesionale. Iosif Iuliu Olariu, fostul titular al Catedrei de studii biblice de la Institutul teologic diecezan din Caransebeș, s-a născut la 6 februarie 1859 în localitatea Măidan (azi Brădișorul de Jos), județul Caraș-Severin. Tatăl său, învățătorul Iosif din Doman, descris ca „o figură marcantă în șirul bravilor noștri învățători”, i-a asigurat o educație aleasă și l-a orientat spre studiu. Iuliu Olariu a urmat cursurile școlii primare în satul natal și pe cele ale Școlii germane din Reșița, iar pe cele secundare la Oravița și Lugoj, unde, la vârsta de 21 de ani, a promovat examenul de maturitate cu `distincție” (eximio modo maturus). Crescut în atmosfera religioasă a familiei, tânărul Iuliu s-a hotărât să urmeze teologia. Astfel, la recomandarea vrednicului ierarh Ioan Popasu, în toamna anului 1880 I. Olariu s-a înscris, ca student bursier, la Facultatea de Teologie din Cernăuți, pe care o va absolvi în anul 1884. Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
Download: Click for download attached file: Protosinghelul Iosif Iuliu Olariu (1859-1920)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 689
Id: 54468
Data: Aug 4, 2015
Imagine:
]]>Luni, 3 august, la Timișoara au avut loc mai multe manifestări dedicate Zilei orașului cu ocazia împlinirii a 96 de ani de la instaurarea administrației în .....
Data: Aug 4, 2015
]]>Joi, 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, mai multe mănăstiri şi biserici din cuprinsul Mitropoliei Olteniei îşi .....
Data: Aug 4, 2015
]]>În Parohia Lazaret din Bacău a fost pusă duminică, 2 august 2015, piatra de temelie pentru o nouă biserică, închinată Adormirii Maicii Domnului, informează .....
Data: Aug 4, 2015
]]>În zilele de 28 şi 29 iulie, la Parohia ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena“ din Găneşti, Protopopiatul Paşcani, s-a desfăşurat „Tabăra .....
Data: Aug 4, 2015
]]>În grădina Catedralei Arhiepiscopale de la Curtea de Argeş s-a desfăşurat sâmbătă, 1 august, concertul extraordinar "Să trăiți în lumină, răspândind .....
Data: Aug 4, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).