Arhiereul Vicar al Italiei a sfințit sâmbătă noul iconostas și lucrările de înfrumusețare de la biserica Parohiei „Sf. Cuv. Iosif și Chiriac de la Bisericani” din Stradella-Broni, în provincia Pavia, regiunea Lombardia.
Sfințirea a avut loc după slujba Vecerniei, prilej cu care Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit credincioșilor despre Pilda datornicului nemilostiv. Ideea esențială a acesteia este iertarea, a spus ierarhul:
„Iertând, nu numai că te eliberezi de greutatea neînțelegerii și a urii, ci îți deschizi calea către Împărăția lui Dumnezeu. Prin iertare, toți am fi mai buni, mai blânzi și, mai ales, mai înțelegători cu neputințele celorlalți.”
Arhiereul vicar a oferit Părintelui Paroh Toader Grec, Consiliului și Comitetului Parohial o Gramată Episcopală, în semn de prețuire pentru întreaga activitate pastoral-misionară.
Parohia din Stradella-Broni a fost înființată în 2018.
Vezi harta interactivă a parohiilor ortodoxe românești din Italia: clic aici.
Mitropolitul Petru al Basarabiei a sfinţit duminică crucile care vor fi aşezate pe noua biserică a parohiei „Sânta Cuvioasă Parascheva” .....
Data: Sep 7, 2021
În perioada 11-14 septembrie 2021, parohia bucureşteană „Sfântul Vasile” – Victoria îşi sărbătoreşte hramul dedicat Înălţării Sfintei Cruci.
Manifestările vor începe în ziua de sâmbătă, 11 septembrie, când va fi adusă spre închinare racla cu moaștele .....
Data: Sep 7, 2021
Expoziția „Icoana ortodoxă – lumina credinței” va fi vernisată în data de 14 septembrie la Muzeul Satului din capitală. Expoziţia cuprinde lucrări înscrise în concursul Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, organizat de Patriarhia Română.
Concursul a fost .....
Data: Sep 7, 2021
„Atunci când pătimim o nedreptate, Dumnezeu pregătește un balsam pe rana respectivă, o înțelegere mai adâncă, o inimă mai înțeleaptă”, a spus duminică .....
Data: Sep 7, 2021
În mesajul transmis la Duminica a XI-a după Rusalii, când a fost citit textul biblic cu pilda datornicului nemilostiv, Episcopul Sebastian a vorbit despre iertare.
„Te-ai .....
Data: Sep 7, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).