PS Daniil in Pastorala de Craciun: De Nasterea Domnului, auzim glasul lui Dumnezeu ca un vuiet de ape multe

„La Praznicul Împărătesc al Naşterii Domnului auzim glasul lui Dumnezeu ca un vuiet de ape multe, prin cuvintele cântării îngereşti: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2:14), a spus Preasfinţitul Părinte Daniil în Pastorala de Crăciun 2021.

„Glasul de ape multe”, explică ierarhul, este „glasul valurilor nesfârşite ale harului Duhului Sfânt, revărsat peste Creaţie, Biserică şi omenire”.

„De trei ori în Apocalipsă avem expresia ca un vuiet de ape multe: glasul lui Hristos: Iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe (Apoc. 1:15); glasul celor 144000 de sfinţi de pe Muntele Sionului: Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor (Apoc. 14:2); glasul mulţimii celor mântuiţi: Şi am auzit ca un glas de mulţime multă şi ca un vuiet de ape multe şi ca un bubuit de tunete puternice zicând: Aliluia! (Apoc. 19, 6)”.

„Toate acestea îşi au izvorul în cartea Sfântului proroc Iezechiel: „Şi iată slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre răsărit; glasul Lui era ca glasul de ape multe şi pământul strălucea de slava Lui” (Iezechiel 43, 2)”, a subliniat Episcopul locţiitor al Daciei Felix.

Pastorala poate fi lecturată integral aici.

Foto credit: Basilica.ro

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 311

Id: 75743

Data: Dec 25, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).