PS Ieronim participa la un congres internațional de Teologie dedicat Sfantului Apostol Pavel

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul se află în Grecia zilele acestea, unde participă la seria de manifestări PAVLIA, dedicate Sf. Apostol Pavel, ocrotitorul Mitropoliei Veriei, Naoussei și Kampaniei.

La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Pantelimon, ierarhul locului, și cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, Episcopul-vicar patriarhal va participa, în perioada 26-28 iunie, la a 28-a ediție a Congresului Internațional te Teologie PAVLIA, desfășurat la Veria.

Ierarhul român a ajuns vineri la Veria, unde a slujit la Catedrala Episcopală alături de ierarhi și clerici locali, cu prilejul sărbătorii Nașterii Sf. Ioan Botezătorul.

Duminică, 26 iunie, Preasfințitul Părinte Ieronim slujește, alături de ierarhii și clericii participanți la congres, la Catedrala Mitropolitană „Schimbarea la Față” din Naoussa, Grecia.

Tot duminică, în a doua parte a zilei, încep lucrările congresului, care se desfășoară la Casa de Cultura și Artă din Veria. Lucrările continuă luni și marți și se încheie cu sărbătoarea Sfinților Apostoli.

Hramul eparhiei va începe cu slujba Vecerniei marți seară și va continua miercuri dimineață cu Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Mitropolitană Istorică a Sfinților Apostoli Pavel și Petru din Veria.

Seria de manifestări PAVLIA din acest an se va încheia miercuri seară cu o procesiune și cu Vecernia în sobor de arhierei la Altarul Sfântului Apostol Pavel.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 170

Id: 77197

Data: Jun 27, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).