PS Ignatie: Dumnezeu nu are nevoie de recunoștința noastra / El vrea sa ne invețe arta și virtutea recunoștinței

„Dumnezeu nu are nevoie de recunoștința noastră. Nu se diminuează cu nimic din slava și măreția Sa dacă noi oamenii ne dovedim a fi ingrați și nerecunoscători. Domnul vrea să ne învețe să deprindem arta și virtutea recunoștinței”, a afirmat duminică Episcopul Ignatie al Huşilor. 

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica celor 10 leproşi în Parohia Fedești, Protopopiatul Huși, unde a menţionat raportul dintre binefacere, recunoştinţă şi mulţumire.

Spre deosebire de Dumnezeu, Care nu cerşeşte recunoştinţa şi nici nu reproşează nimic, „noi, când facem un bine și nu primim mulțumirea cuvenită, avem tendința, din păcate, să reproșăm”, a subliniat Episcopul Huşilor.

Ierarhul a prezentat profilul celui bolnav de „lepra cerșitului recunoștinței”:

„Faci binele cu gândul să aștepți răsplată și laude. În momentul în care cel căruia îi faci binele nu va fi suficient de recunoscător, tu te vei năpusti asupra lui, te vei mânia și îi vei aduce aminte că are datoria de a fi recunoscător”.

„O vei face însă într-o manieră în care vei strica toată bucuria binelui pe care ai săvârșit-o, încât nici cel care a beneficiat de atenția ta nu mai are suficiente resurse să simtă mărinimia sufletului tău”.

„Va spune în inima sa: mai bine îi dau înapoi tot ceea ce el mi-a făcut mie. Iar dacă este vorba de o faptă bună pe care nu o mai poate întoarce înapoi, va spune: mai bine nu îmi făceai acel bine decât să îmi tot reproșezi”, a spus Preasfinţia Sa. 

„Nu detectăm în atitudinea pe care a avut-o Domnul Hristos față de samarinean nimic din acest portret al celui care cerșește recunoștință”, a conchis Episcopul Ignatie.

Foto credit: Episcopia Huşilor


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 204

Id: 72503

Data: Jan 19, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).