Episcopul Ignatie al Hușilor a slujit sâmbătă în localitatea băcăuană Mănăstirea Cașin, la singura biserică din țară închinată Sfântului Simeon Noul Teolog, considerat un precursor al isihasmului și omagiat în cadrul Anului comemorativ 2022 în Patriarhia Română.
Preasfinția Sa a făcut parte din soborul slujitor condus de Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului. Printre invitați s-a numărat și Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei.
În cuvântul adresat celor prezenți la Sfânta Liturghie, PS Ignatie a subliniat că Sfântului Simeon i-a fost atribuit supranumele de „teolog” pentru că în viața sa a primat experiența, trăirea și interiorizarea lui Dumnezeu.
„Credința Sfântului Simeon nu a constat într-un set de convingeri, așa cum, din păcate, suntem obișnuiți noi astăzi, ci însemna starea de har și plenitudine a Duhului Sfânt, care Îl face prezent pe Dumnezeu în inima omului”.
„Pentru contemporanii săi, Sfântul Simeon a fost, prin autoritatea sa, un personaj incomod. Autoritatea lui duhovnicească nu decurgea din pregătirea intelectuală, ci din experiența pe care o avea despre cele dumnezeiești”.
Sfântul Simeon se pregătise pentru o carieră în avocatură la Constantinopol şi, pentru scurtă vreme, a ocupat o funcţie la curtea imperială. Ulterior, la vârsta de 27 de ani, sub îndrumarea renumitului părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, a ales viața monahală.
„A face teologie nu înseamnă neapărat a absolvi o facultate de teologie și a avea o diplomă. Teologia, în sensul patristic al cuvântului, să Îl vezi pe Dumnezeu, să te împărtășești de energiile dumnezeiești necreate, să te împărtășești de lumină. Să Îl ai pe Dumnezeu în inima ta și să vorbești din această vedere a Sa”, a subliniat PS Ignatie.
„Întotdeauna, pentru a face teologie este nevoie, mai întâi, de teofanie. Pentru a vorbi despre Dumnezeu trebuie să Îl ai în inima ta, să devină o realitate de care nu te poți dispensa nicio secundă, așa cum nu putem trăi fără oxigen”.
„Pentru Sfântul Simeon, Dumnezeu era totul”, a spus Episcopul Hușilor.
Preasfințitul Părinte Ignatie a precizat că datorită marelui teolog și traducător Ioan Ică Jr. avem traduse, în limba română, scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog. De asemenea, ierarhul a amintit că Sfântul Simeon Noul Teolog numește în scrierile sale postul drept „medic al sufletului” pentru că ne ajută „să ne răsucim înspre noi înșine, să intrăm înlăuntrul nostru și să vedem care sunt hibele de care suferim”.
La Mănăstirea Cașin a fost sfințit sâmbătă altarul exterior al Bisericii și a fost așezat sub ocrotirea Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
Basilica.ro a trecut în revistă acțiunile de sprijin pentru refugiații din Ucraina ajunși în țara noastră, dar și pentru cei de dincolo de graniță, care se confruntă cu lipsurile generate de război. Sprijinul oferit de clericii și credincioșii din .....
Data: Mar 14, 2022
În Duminica Ortodoxiei, Preasfințitul Părinte Lucian împreună cu membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte au .....
Data: Mar 14, 2022
În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, în perioada 2 – 8 martie, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină a Ministerului Apărării Naționale, au organizat o acţiune de donare de sânge intitulată „Donează sânge pentru .....
Data: Mar 14, 2022
Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu alături de un sobor de ierarhi și preoți.
La slujbă oficiată în Biserica Sfântul Gheorghe – Fanar a participat și .....
Data: Mar 14, 2022
„Cinstirea locurilor sfinte este cinstire adusă lui Hristos, Născătoarei de Dumnezeu și Sfinților”, a subliniat Patriarhul Teofil în .....
Data: Mar 14, 2022
Președintele Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a participat la Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Ieronim împreună cu mai mulți ierarhi greci la Catedrala din Atena cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, 13 martie 2022.
Președintele Katerina Sakellaropoulou a .....
Data: Mar 14, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).